Libertatea presei vs. protecția instituțiilor

Deja ați aflat că, potrivit raportului organizației „Reporters sans Frontieres”, în ce privește libertatea presei am sta mai bine ca 137 alte țări ale lumii. Însă RSF nu e decât un ONG, iar adesea ceea ce numim vocea societății civile (inclusiv a presei, dacă își asumă cu onestitate un loc în această zonă) e doar o trompetă cu surdină față de toba mare a instituțiilor statale și interstatale. Spun asta vizând acum recentul raport MCV „privind justiția din România” care a acordat spații largi pentru mass-media.

 

Deși a evitat să citeze nume de jurnaliști, ziare, televiziuni etc., raportul a atras atenția – generalizând, cum presei nu-i este permis să procedeze! – că „oficiali-cheie, judecători și nu numai sunt hărțuiți” în mass-media. A zis că au existat „numeroase” exemple de acest fel; dar nu le-a furnizat; a menționat doar că CNA nu-și prea face treaba. Însă a precizat că „instituțiile anticorupție rezistă la presiuni” (…venite din mass-media). În concluzie? Raportul spune că, în privința mass-media, „situația sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoțită de o protecție corespunzătoare a instituțiilor și a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum și pentru a pune la dispoziție măsuri reparatorii eficiente…”. Și eu, naivul, care credeam că tocmai în justiție persoanele își pot apăra drepturile fundamentale, dacă sunt de părere că presa le-a încălcat, tot acolo decizându-se și asupra eventualelor „măsuri reparatorii”… Însă e de înțeles că ar fi nevoie de norme noi. Mai clare sau mai dure? Și mai ales pentru cine: pentru justiție sau pentru mass-media?