Fălticeni

Contrabandă cu țigări, stopată pe strada Sucevei

La data de 10.01.2012, ora 12.35, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control, pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, autoturismul condus de Cozmin C., de 23 de ani, din localitate. Existau suspiciuni cu privire, aflăm din surse judiciare, că acesta ar transporta țigări de contrabandă.
 

Cu ocazia verificării interiorului mașinii, au fost identificate 450 pachete de țigarete, ce aveau aplicate banderole fiscale extracomunitare. În cauză s-a stabilit că șoferul a cumpărat țigările din municipiul Suceava, dintr-o parcare situată lângă Bazar, de la o persoană necunoscută, plătind suma de 2.800 lei, țigări pe care urma să le comercializeze. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar țigările, în valoare de 4.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză s-a întocmit dosar penal față de Cozmin C., informează poliția, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: