Luni, la ora 17.50, prin „SNUAU 112”, Mihai M., de 76 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat că o persoană necunoscută i-a sustras din buzunarul drept al pantalonilor un portmoneu, în care avea suma de 300 lei. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în jurul orei 17, bătrânul se deplasa spre un magazin din localitatea de domiciliu, pentru a face unele cumpărături. Din spate, la un moment dat, a venit în fugă o persoană necunoscută, care i-a sustras din buzunarul drept al pantalonilor un portmoneu, în care avea suma respectivă. Dându-și seama că a fost victima unei infracțiuni de furt, a alertat cetățenii din zonă, care, pentru scurt timp, au reușit să-l rețină pe autor. Profitând de faptul că aceștia nu l-au imobilizat, hoțul a reușit să scape, abandonând la fața locului șapca și geaca cu care era îmbrăcat, precum și o pungă de plastic în care avea o pereche de adidași. Victima nu a putut da relații cu privire la semnalmentele hoțului. Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului.
> Adică șapca, geaca și o pereche de adidași într-o pungă…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii