Liniștit, discret până la Dumnezeu, activ. Încă! Și bucuros că fetele lui (ambele înfiate) nu l-au uitat defel, ci dimpotrivă: îl vizitează des.
Aici fac o parantesă: cu fata cea mică, Cecilia, am fost în aceeași clasă, copil de țăran, la „Ștefan cel Mare”. Jos pălăria – jos cușma. Cici a fost o minunăție de colegă și n-a luat niciodată premiul I, chit că ta’su erea cine era: prim secretar de regiune. Și-ncă un amănunt: când Cecilia a avut nuntă, cu băiatul primarului de CAP de la Ruginoasa (de pe-acolo de unde este castelul acela de se vede și din tren, castelul cu pricina; că doar aci a fost găbjit Al. I. Cuza cu țiitoarea sa, când a fost forțat să abdice – închid parantesa), Milică a venit la nunta fetei, oarecum cu fereală și în mare discreție, cu trenul și în civil, fără tam-tam, chit că era omul cine era. Cecilia a terminat facultatea de Chimie la Iași, iar după, a lucrat la institutul de-l conducea Elena Ceaușescu. Punct. Niște jmecheri de presari din București, zilele trecute, i-au dat de urme lui Emil, baștanul politruc de odinioară. Și iată ce descoperiră băgăreții fârtați întru scârța-scârța pe cele hârtii… Un bătrânel de 85 de ani Comunistul de frunte de altădată este azi un bătrânel de 85 de ani, care stă la bloc, în Capitală, și care în fiecare dimineață face piața îmbrăcat impecabil. La 85 de ani, „sluga perfectă” a soților Ceaușescu trăiește bine-mersi în București, într-un bloc situat în zona Floreasca. În întregul regim comunist nu a existat figură mai slugarnică decât Emil Bobu (85 de ani), ministru de interne(1973-1975) și viceprim-ministru al guvernului(1980-1982). Foarte apropiat, după 1982, de Elena Ceaușescu, aflat însă mereu și în spatele lui nea Nicu, Bobu a stat, după Revoluție, câțiva ani la închisoare, iar apoi a dispărut din peisaj, încercând să-și ascundă urmele. După mai multe luni de căutări, „Libertatea” l-a găsit însă în cartierul bucureștean Floreasca pe fostul mare demnitar comunist. De meserie, strungar… Născut pe 22 februarie 1927, în comuna Vârfu Câmpului (jud. Botoșani), Emil Bobu s-a înscris la 18 ani în Partidul Comunist, aspect care avea să-i modeleze fundamental destinul. De meserie strungar, Bobu „a ars” repede etapele ascensiunii în ierarhii, în 1961 ajungând deja membru în Marea Adunare Națională. De aici până la funcția de ministru și apropiat al cuplului Ceaușescu nu a mai fost decât un pas. Cei care l-au cunoscut și care au scris de-a lungul timpului despre el l-au supranumit „sluga perfectă” a soților Ceaușescu. Din dorința de a fi pe plac fie Elenei, fie lui nea Nicu, Bobu ajunsese să aprobe din cap orice început de frază al celor doi, fără să mai aștepte finalul enunțului. Ultima întreținere… …îl costă 294,84 de lei. Dovadă a impor-tanței sale în cadrul aparatului comunist stă și faptul că, alături de Manea Mănescu, și-a găsit un loc în elicopterul care a decolat de pe Comitetul Central, pe 22 decembrie 1989, avându-i la bord și pe soții Ceaușescu. Acuzat în ianuarie 1990 de genocid, alături de alți „grei” ai PCR – Manea Mănescu, Tudor Postelnicu și Ion Dincă –, Bobu a fost condamnat inițial la închisoare pe viață, ulterior pedeapsa fiind schimbată în doar 10 ani de detenție. A ieșit mult mai repede, după câțiva ani, pe caz de boală, și a avut grijă să răspândească zvonul că s-a retras la țară. Rudele din Botoșani au confirmat doar că Bobu a mai trecut o singură dată prin Vârfu Câmpului, acum mai bine de 15 ani, când i s-a dat în proprietate un hectar de pădure. Până la urmă, după căutări intense, cei de la „Libertatea” l-au găsit pe cel care a fost mâna dreaptă a lui Ceaușescu chiar în București, într-un bloc cu patru etaje situat în zona Floreasca din Capitală. Ca toată lumea, și Bobu are de tras de pe urma ultimei ierni, care i-a adus pe luna ianuarie o întreținere de fix 294,84 de lei pentru locuința sa, singura cu gratii la geamuri, deși este situată la etajul I. Soția… …i-a murit acum cinci ani. Stă singur, după ce acum 5 ani i-a murit soția, Maria, ultimul ministru al justiției din regimul Ceaușescu (1987-1989), dar are noroc cu cele două fete ale sale, care-l vizitează mai mereu și care au grijă de el. La 85 de ani, cu tot trecutul agățat de spate precum un sac cu cărămizi, Emil Bobu trăiește prezentul concret al unui pensionar care are viața înainte… Ce faceți, dle Bobu? – Ce să fac, bine, merg la cumpărături. – Cum stați cu sănătatea? – Sunt bine, mă simt foarte bine. Ies mereu să-mi cumpăr pâine, lapte… După care mă întorc să mai stau puțin prin parc. Îmi face bine aerul curat. – Vecinii spun că sunteți darnic cu cei care vă mai cer un ban? – (Râde)… Nu am eu foarte mulți bani, dar le dau câțiva firfirei. Sunt oameni amărâți, care vin și cerșesc. Trebuie să le dai… – E diferență între lumea politică de acum și cea de pe vremea dumneavoastră? – Nu vreau să vorbesc nimic despre politică. Sunt prea sătul, credeți-mă, mi-a ajuns! d. b. P.S. Vae victis! Vai de cei învinși…
Comentarii