Interacțiunea româno-ucraineană

„România se numără printre primele țări care au recunoscut independența statului ucrainean, a precizat, recent, ministrul consilier însărcinat cu afaceri al Ambasadei Ucrainei în România, Viorel Kotyk.
 

Vineri, Centrul Cultural de Informare din cadrul Ambasadei Ucrainei în România a organizat o masă rotundă dedicată împlinirii a 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice ucraineano-române. ,,În șirul evenimentelor de importanță bilaterală trebuie menționată semnarea Tratatului de bună vecinătate și a celui privind regimul frontierei de stat. Prin încheierea acestor două documente, fundamentale pentru relațiile interstatale, ambele țări au demonstrat un exemplu de înaltă responsabilitate istorică, atât față de popoarele lor, cât și față de procesele de consolidare a arhitecturii regionale și europene de pace, stabilitate și securitate”, a mai spus oficialul. El a arătat că în șirul evenimentelor de importanță bilaterală trebuie menționată semnarea Tratatului de bună vecinătate și a celui privind regimul frontierei de stat. Prin încheierea acestor două documente, fundamentale pentru relațiile interstatale, consideră că ambele țări au demonstrat un exemplu de înaltă responsabilitate istorică, atât față de popoarele lor, cât și de procesele de consolidare a arhitecturii regionale și europene de pace, stabilitate și securitate”. Diplomatul a menționat că interacțiunea româno-ucraineană are un potențial colosal, mai ales ținând cont de faptul că schimburile comerciale dintre România și Ucraina au ajuns în 2011 la peste două miliarde de dolari, spre deosebire de anul 2009, când erau de 800 de milioane de dolari. La eveniment au mai participat decanul Facultății de Istorie, Studii Politice și Relații Internaționale din cadrul Universității din Cernăuți, Oleksandr Dobrianski, doctorul în economie Igor Zinko, profesor la Universitatea din Liov, acad. Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, consilierul prezidențial Iulian Fota, directorul adjunct al Direcției Europa de Est și Asia Centrală a Ministerului Afacerilor Externe al României, Sorin Moldovan. Știrea a ajuns la noi prin intermediul artistului fotograf Nicolae Hauca.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: