D’ale politicii (191)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Alegere (înțeleaptă, nu-i vorbă…). „Dacă am ales să fiu mic, chel și un mărunt funcționar este pentru a nu mai avea îndoieli asupra onestității sentimentelor soției mele.” (Anonim) > Aritmetică (politizată). Orice cap „ridicat la orice Putere” va deveni – mai devreme, mai târziu – unul… pătrat. > Bere. Legenda spune că berea îmbuteliată a fost inventată în sec. XVI de dr. Alexander Novell, starețul parohiei St. Paul. Clericul își lua cu el porția de bere în sticle astupate provizioriu, atunci când pleca la pescuit. Într-o zi, a găsit în cămară o sticlă cu dop, uitată acolo. Și a fost surprins de savoarea lichidului, superioară chiar celei proaspete, uzuale… > Berman (Ingrid). „Fericirea constă în a avea o sănătate bună, asociată cu o memorie proastă”. Superb! > Boi. Ciudat, aparent: producerea cărnii necesită de 80 de ori mai multă apă decât consumă cultura cartofului. Zootehnia contribuie la poluarea resurselor acvatice mai mult decât industria modernă și alimentarea cu apă a orașelor, împreună. Nu-i contrazic pe ecologiștii alarmiști (și vegetarieni). Dar, parcă, o friptură e preferabilă, fie și mai rar, unor barabule fierte… > Cravată. „Dacă bărbații cred că ei conduc lumea, cum se face că niciunul nu reușește să se debaraseze de cravatele lui vechi, roase ori demodate?” (Linda Ellerbe). > Dobito (ergo sum…?). „Când îi văd pe creștini rugându-se în genunchi ori pe musulmani bătând pământul cu fruntea, sper – atât pentru ei, cât și pentru mine – că Divinitatea (oricum s-ar numi) există! Pentru că, în caz contrar, toți avem acel aer imbecil al unei adunări de idioți, de psihopați…” (Anne Louise Pouliot) > Fațadă. „Chiar dacă aș trăi singură, într-un deșert, eu tot m-aș îngriji, m-aș machia zilnic. O fac pentru mine însămi, din respect de sine, doar pentru a recunoaște și a pune în lumină darurile cu care m-a hărăzit Natura.” (O femeie) > Frică. Frica, nu credința este sursa primară a bigotismului. > Ierarhie. Structura ierarhică a oricărei firme, organizații, seamănă – citesc – cu un arbore cucerit de maimuțe. Unele maimuțe urcă, altele coboară, după noroc, printre crengi… Că de asta sunt maimuțe…, că de asta există arbori… Doar că acele aflate, cățărate pe crengile dinspre vârf zăresc, privind în jos, mulțime de chipuri, de moace zâmbitoare, amabile, consensuale („Să trăiești, șefule!”)… În schimb, privind de jos în sus, vei zări doar o masă compactă de funduri, unele tot mai grase, mai late, an după an… Superbă metaforă! > Iluzie. Doar o cretină – scrie o femeie – ar putea crede că va putea rămâne pe viață prietena, amica ori confesoarea bărbatului cu care ea s-a iubit, fierbinte, cândva. > Om. Ființa umană e Capodopera Creației. Dar, până azi, doar el, Omul, o afirmă, o susține… > Putregai. Suntem tot mai cuprinși, mai invadați de un soi de „putregai” – greu de depistat și aproape imposibil de eradicat, de vindecat – pe măsură ce ne place ori acceptăm, supuși, dresați, să plecăm în fiecare dimineață spre același birou, spre aceeași cotidiană corvoadă liber asumată, însușită ca un reflex necondiționat. Putregaiul slujbei, rutinei…, ruginii. > Reclamă (deșteaptă). „Executăm trei tipuri de lucrări: bune, ieftine și rapide. Lucrările bune și rapide nu sunt ieftine. Cele bune și ieftine nu sunt rapide. Cele ieftine și rapide nu sunt bune. Dumneavoastră alegeți!” > Responsabil. Argumentul „forte” al unui tânăr prezent la interviu în vederea angajării: eu sunt cel de care aveți nevoie, cel responsabil! La toate joburile precedente, când ceva nu mergea bine, mi se spunea: tu ești unicul responsabil! > Rus. Cuvântul vine din… finlandeză. ”Ruotsi” însemna „vâslaș” după cronicile scandinave din sec. IX-X, care evocă formațiunile prestatale ale vremii, rezultate în urma asocierii dintre slavii din Novgorod și grupările militare finlandeze, grupate sub sceptrul lui Rurik, „Rusul”. Centrul, capitala „primei Rusii” era Kievul, nicidecum Moscova. > Scară. Cele mai solide rațiuni care m-au determinat – din 1990 încoace – să rămân în josul scării a fost imaginea, privirea celor care s-au grăbit să se cațere pe treptele de sus… Pe cuvânt de onoare! > Self. A te iubi cu consecvență – dar și cu măsură – pe tine însuți rămâne, oricum am suci-o, unica garanție că vei fi un om iubit de cineva cu consecvență, toată viața… > Tandrețe. Deși imaterială, impalpabilă, tandrețea e mai tare, mai puternică decât anii, decât timpul. Gândiți-vă la acțiunea apei… O materie „moale”, fluidă, apa roade și mută stâncile cele mai dure. > Tort. Un nutriționist își chestionează publicul: care credeți că este alimentul care ne poate provoca mari neplăceri, chiar după ani și decenii după ce l-am consumat? Un septuagenar a ghicit: tortul miresei! Tort, tortură, tortură… > Volga. Plaja Balașik, intens frecventată de moscoviți, a fost scena – bine zis! – unui „spectacol” rarisim: trei tinere superbe, coborâte, goale, dintr-un jeep de lux, au început să se hârjonească, să se mângâie lasciv și chiar „interactiv” cu bărbații aflați pe plajă, adunați ciorchine în jurul „zânelor” coborâte, par-că, din cer… Care au dispărut, la fel de misterios, după o jumătate de oră de show erotic total… Moment în care „spectatorii” au constatat că le-au dispărut nu doar portofelele bine pitite – credeau ei – sub șezlonguri, ci și obiectele demne de interes din mașinile aflate în parcare. Magistrală, meritată lovitură, nu credeți? Pretext potrivit pentru a vă reaminti, dragi cititori mai înspre vârsta mea, un refren din „Constantin și Veronica”, melodia lui Mircea Vintilă: „Fetele de la oraș… Cât or fi bune, or fi „zâne”… Da-n urma lor pustiu rămâne… Fii atent să n-o pățești!”. Asta e! Dasvidania…