Se arată noi modele de lideri în 2012

Ultimele evoluții politice europene și americane tind să schimbe radical idealurile și concepțiile actuale despre leadership, aceleași de la Jean Jacques Rousseau încoace.

 

Conducătorii carismatici, salvatorii cu aură romantică proțăpiți în fruntea popoarelor, atotștiutorii, autoritarii, trăitorii din notorietate și imagine se pregătesc să cedeze întâietatea managerilor pragmatici, tehnocraților. Trendul a devenit (pre)vizibil după evenimentele din Grecia și Italia, iar alegerile din 2012 îl vor confirma. Criza și recesiunea prin care trece omenirea li se datorează în primul rând lor, apoi piețelor tot mai greu de reglementat, băncilor prea avide de profit, dar și creării unor așteptări uriașe în rândul maselor prin promisiuni de bunăstare și fericire. Căderea idolilor Ajunși la putere pe fondul creșterilor economice, cât reale, cât induse, ale ultimelor 6 decenii, au promovat politici de ridicare peste posibilități a standardelor de viață, mai puțin de muncă, au susținut orbește sporirea puterilor statului concomitent cu a costurilor actului de guvernare, iar spectrul falimentului sistemic pare a-i readuce cu picioarele pe pământ. Pare și nu prea. Reluarea unor obiceiuri păguboase ale trezoreriilor celor puternici, fie SUA, fie UE, dar mai pot fi menționați și alții, de a ieși din recesiune prin înmulțirea zerourilor sau cu ajutorul tiparniței de bancnote, arată fără tăgadă că joaca de-a finanțele încă nu le miroase a nenorocire. Căci pentru un asemenea stil de conducere, puterea înseamnă încă bani. Mulți bani. Aproape fără excepții, le-a plăcut aura publicitară în jurul personalității lor și al partidelor, uneori întreținută pe bani grei. Cochetează cu ecranele televiziunilor, se află mereu în treabă prin vizite ici și acolo, plâng delicat pe umărul celor în necaz, întrețin o viață publică împănată cu discursuri pompoase, ieșiri în mulțime și aplauze, ceea ce le-a creat o anume dependență, astfel că nu prea mai rămâne timp pentru actul propriu-zis de guvernare. Unii se lipiseră atât de tare de funcții, că n-au fost în stare să se despartă de ele nici în al XII-lea ceas, fiind nevoie de răscoale, revoluții, intervenții „manu militari” și chiar plutonul de execuție. Manageri noi – obiceiuri vechi Anul 2012 este an electoral în majoritatea democrațiilor care contează. Vine vremea bilanțurilor, a întrebărilor și a evaluărilor, americanii le zic „check and balance”, când își verifică starea națiunii, își limitează pierderile (planificate) și își (re)echilibrează sistemele politice, puterile în stat. Deja mizele uriașe urcă vizibil cota nervozității căci politicienii, în loc să-și recunoască greșelile, acuză doctrinele economice pe care le consideră vinovate de starea actuală, inclusiv BM, FMI și alte instituții mondiale de profil, la grămadă cu înnobelatul Stiglitz, iar economiștii, finanțiștii, specialiștii diverselor domenii, la rândul lor, scot în evidență păcatele politice generatoare de datorii suverane, deficite structurale și bugetare împovărătoare pentru populație. Omenirea nu-i mai crede pe cuvânt E clar, leadershipul iresponsabil și personalizat și-a trăit traiul. A sosit era științelor politice și a artei bunei guvernări. Nu se mai poate fără conducători profesioniști, competenți și experți în management public. Indivizi ambițioși, avizi de putere care nășesc după poftă destinele națiilor vor rămâne amintiri ale unor timpuri vetuste. Va crește rolul deciziei de grup, iar statele cu sectoare de cercetare în astfel de domenii vor fi avantajate. Unde ne aflăm noi și România în acest proces? La coada cozii lumii democratice și civilizate. Ca pretutindeni, avem un cadru formal constituțional-democratic, dar instituțiile statului de drept sunt slabe, funcționând după umorile politicului la vârf, iar cele trei puteri sunt controlate prin diverse metode de procurori, servicii secrete și președinție. În ultimii 2-3 ani nici nu se poate măcar vorbi de dialog între Putere și Opoziție, între Executiv și sindicate, dispărute total din peisaj, iar Parlamentul, pierzându-și principala sa atribuție de depozitar al suveranității și for al negocierilor politice, legiferează doar prin asumarea răspunderii, parlamentarii nebeneficiind de libertate. Profesioniști, tehnicieni, competențe, expertiză… doar în vise. Se cere doar loialitate față de conducătorul iubit și oamenii săi.