Astfel, dacă fostul partener dovedește că stilul de viață „de după” este modificat în sens negativ și nu se mai ridică la nivelul celui avut în timpul căsniciei longevive, acesta poate cere în instanță o sumă compensatorie sau chiar plata în natură. Dacă părțile au ajuns la un numitor comun, și-au stabilit partajul și nu au copii minori în dotare, pot apela cu încredere la noile instituții acreditate divorțului. Acestea reușesc să flexibilizeze și să urgenteze procedurile desfacerii unei căsătorii, iar timpul și costurile aferente unui divorț clasic sunt minimizate. Legea micii reforme a făcut posibil ca, în cazul cuplurilor care nu au copii sub 18 ani, divorțul consimțit de ambii soți să poată fi făcut pe cale administrativă, în 30 de zile, cu costuri minime. Ai 30 de zile ca să te răzgândești Dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a celor doi poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț. În ambele cazuri, atât la oficiul de stare civilă, cât și la cabinetul notarial, se emite un certificat de divorț la 30 de zile de la data depunerii unei cereri tipizate. În aceste 30 de zile, până la data primirii certificatului, partenerii se pot răzgândi cu privire la desfacerea căsătoriei, iar în cazul în care nu există semne de răzgândire, ofițerul de stare civilă sau notarul pot „pronunța” divorțul. Partajul și plățile compensatorii Cod civil conturează mai bine drepturile și obligațiile soților, iar în acest sens s-a făcut referire la celebrele contracte prenupțiale pe care legislația internațională le acceptă. În România, contractul prenupțial ia numele de convenție matrimonială și stabilește regimul matrimonial liber consimțit de cei doi soți, stipulat pe actul de căsătorie. Soții pot alege între comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională. Acest regim matrimonial este deosebit de important în cazul unui divorț, fiind un instrument de protejare a bunurilor. Problematica divorțului atinge puncte sensibile mai ales când se constată culpa exclusivă a unuia dintre soți când, conform art. 380 Cod civil, procesul de divorț în fața instanței poate fi continuat chiar și de moștenitorii soțului care a invocat culpa. Totodată, în cazul în care unul dintre soți constată un dezechilibru, în special de natură financiară, acesta poate cere, în urma divorțului, o plată compensatorie care să îi asigure aceeași traiectorie socială și financiară avută în timpul căsătoriei. Această decizie ține de competența instanței judecătorești și de probele care sunt anexate la dosarul de divorț. Cu cine rămân copiii? Dacă până acum legislația prevedea ca minorul să fie încredințat unuia dintre părinți, noul cod spune că autoritatea părintească poate să revină în custodia ambilor părinți, asta în cazul în care autoritatea judecătorească nu stabilește alt statut. O premieră o reprezintă posibilitatea cuplurilor divorțate înainte de 1 octombrie 2011 de a solicita custodia comună, chiar dacă în prezent minorul este încredințat unuia dintre soți. Un factor important îl constituie și posibilitatea minorului, cu vârsta minimă de 10 ani, de a-și exprima opinia cu privire la dorința de a locui cu unul dintre părinți, instanța judecătorească fiind atentă la nevoile sale, atât afective, cât și financiare și de securitate. (Avocat TV – www.avocat-tv.ro)
Conform noului Cod civil, cuplurile doritoare de divorț se pot adresa – pe lângă clasicele instanțe judecătorești – și stării civile sau cabinetelor notariale. Noile prevederi par să protejeze partea „vătămată” din căsnicie sub forma unor plăți compensatorii efectuate de autorul moral al divorțului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii