Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, astfel încât aceștia să nu trebuiască să se deplaseze la reședința de județ, se va deschide un punct de lucru mobil, care va funcționa o zi pe săptămână – marți –, între orele 9.00-15.00. Punctul de lucru va fi asigurat cu sprijinul Primăriei Rădăuți, la etajul clădirii situate în municipiul Rădăuți, str. Tudor Vladimirescu nr. 1, unde funcționează Poliția Locală Rădăuți și Serviciul Public Comunitar privind Evidența Persoanelor Rădăuți. Menționăm că se vor primi cereri numai pentru eliberarea pașaportului simplu electronic. Taxele și documentele necesare sunt aceleași (conform celor afișate la sediul serviciului sau pe pagina web a Instituției Prefectului – județul Suceava, la rubrica „informații serviciul pașapoarte”); singura deosebire, în ceea ce privește lucrul cu publicul, constă în faptul că solicitanții vor completa olograf formularele tip, puse la dispoziție de funcționarii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Suceava. După trecerea a 14 zile calendaristice de la data depunerii cererilor, în aceeași zi de marți, se vor putea ridica pașapoartele electronice emise în baza acestora, tot din locația de la Rădăuți. Deschiderea oficială va avea loc miercuri 18.01.2012, ora 9. Comisar-șef de poliție IRIMIA ANGELA CLEOPATRA, șeful SPCEEPS Suceava
Din analiza numărului de cereri pentru eliberarea pașaportului electronic simplu adresate Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple (SPCEEPS) Suceava, a rezultat că un procent considerabil reprezintă solicitări ale persoanelor domiciliate în municipiul Rădăuți, în orașele și comunele din jur.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii