Pentru această ediție tema lucrărilor este „Scrie o scrisoare către un atlet ori unei persoane din lumea sportului pe care o admiri, în care să-i explici ce înseamnă pentru tine Jocurile Olimpice”. Subiectul a fost ales pentru că în perioada 27 iulie – 12 august 2012, Jocurile Olimpice de Vară, organizate o dată la 4 ani, vor avea loc la Londra. Participanții vor transmite lucrările pe adresa: Oficiul Județean de Poștă Suceava, str. Nicolae Bălcescu nr. 6, până la data de 13.01.2012, cu mențiunea „pentru concursul epistolar”. Desemnarea câștigătorilor fazei județene va avea lor până la data de 27 ianuarie 2012. Lucrările primilor trei câștigători ai fazei județene vor fi transmise spre selecție Direcției Regionale de Poștă Iași. În urma evaluării acestora, vor fi desemnați câștigătorii etapei regionale până la data de 17 februarie 2012. Câștigătorul locului I din fiecare dintre cele 8 regiuni poștale se califică pentru etapa națională a concursului epistolar pentru copii și tineret. Clasamentul la nivel naționale va fi stabilit până la data de 12 martie 2012. CN Poșta Română SA va transmite Biroului Internațional cea mai bună lucrate, însoțită de o traducere în limba franceză sau engleză, până la data de 30 aprilie 2012. Biroul Internațional UPU (Uniunea Poștală Universală) va transmite la UNESCO lucrările primite de la administrațiile poștale, urmând ca aceasta să aleagă cele mai bune trei lucrări pentru medaliile de aur, argint și bronz și cinci lucrări pentru care se vor acorda mențiuni speciale. Compoziția care va ocupa locul I va fi publicată în revista „Union Postale”. Ceremoniile de înmânare a premiilor, la nivel național, pentru locurile I, II și III vor fi organizate de Compania Națională de Poștă Suceava SA, până la data de 30 aprilie 2012. (MARIAN IONESCU, director al Oficiului Județean de Poștă Suceava)
La inițiativa Uniunii Poștale Universale, în perioada 9 octombrie 2011 – 16 martie 2012 se desfășoară a 41-a ediție a Concursului Epistolar, un concurs ce se adresează copiilor cu vârsta de maximum 15 ani.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii