„Misiunea noastră este aceea de a-i învăța pe oameni să utilizeze corect un aparat de fotografiat, pentru a-și putea imortaliza singuri cele mai importante evenimente din familiile lor. Vor învăța secrete de compoziție, dar și de editare. La curs s-au înscris 21 de oameni, elevi și adulți, atât femei, cât și bărbați. Deocamdată, nu mai sunt acceptate noi solicitări pentru urmarea cursului de inițiere în arta fotografică, doritorii având posibilitatea de a se înscrie la următorul curs care se va ține la Suceava, asta numai în cazul în care vor exista noi cereri în acest sens”, a declarat trainerul cursului, artistul ieșean Ozolin Dușa. Reamintim că acest curs, susținut la Muzeul de Istorie din Suceava contra sumei de 400 lei/persoană, este organizat de Asociația FotoIași și se va desfășura pe perioada a opt săptămâni (42 de ore), timp în care participanții se vor familiariza cu tot ceea ce trebuie să știe pentru a realiza fotografii corecte din punct de vedere tehnic și compozițional. “Aparatul de fotografiat nu va mai fi o mașinărie necunoscută, programele de editare le vom pune în slujba creativității noastre, evenimentele din viața noastră vor căpăta un nou sens fotografic, excursiile și concediile vor prinde culoare. Nu vom deveni artiști (mai este cale lungă până acolo), dar prietenii ne vor respecta pentru fotografiile reușite pe care le vom face”, asigură organizatorii. Cursul susținut de către artistul fotograf Ozolin Dușa (www.fotodusa.ro) se va desfășura în ziua de duminică (partea teoretică la Muzeul de Istorie din Suceava, iar partea practică în diferite locuri din municipiu). Duminică, 12 februarie 2012, de la ora 13.00, la Muzeul de Istorie va avea loc vernisajul expoziției de final de curs, care va cuprinde cele mai reușite fotografii realizate de suceveni pe parcursul inițierii.
La cursul de inițiere adresat pasionaților de fotografie, care se desfășoară în perioada 4 decembrie 2011-12 februarie 2012 la Muzeul de Istorie din Suceava, s-au înscris 21 de persoane, elevi și adulți.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii