Cum e să fii… Moș Crăciun

Noi ne-am născut Moși Crăciuni. Noi avem de toate și-ncă ceva în plus: un sac plin de zâmbete, de îmbrățișări și de complimente. Unde vedem tristețe, semănăm câte-o îmbrățișare, unde vedem frumusețe… hop!, sare și complimentul!

 

Acolo unde este nevoie de câte-un zâmbet, noi schițăm vreo trei. Nu-i așa? Nu-i așa. Deși suntem surse vii de bucurie, de energie și de speranță, se pare că noi încă nu ne-am dat seama de acest lucru. Și ce e mai trist…, ne încăpățânăm să vedem exact contrariul. Ne dor picioarele de atâta alergat prin viață, parcă nouă ni se întâmplă toate… Ei bine, Centrul pentru copii cu dizabilități „Blijdorp” Suceava simte viața altfel. Dintr-un scaun cu rotile, noi toți care ne mișcăm cu atâta ușurință, părem niște Moși Crăciuni cocoșați sub povara tuturor clipelor frumoase care ni se întâmplă în fiecare zi, a sănătății de fier și a tot felul de lucruri „banale” ca acestea. Să zicem că „e criză financiară” și „n-avem bani”. Nu-i nimic. Un grup de elevi din clasele a XI-a C și a XI-a F de la Colegiul Național „M. Eminescu” s-a gândit la altceva. Sub îndrumarea dnei prof. Maria Rotariu, au pus la cale o mică scenetă, „Să-l salvăm pe Moș Crăciun”, apoi au cântat colinde. Reacțiile n-au întârziat să apară, atât din partea publicului, cât și din partea actorilor. „A fost, într-adevăr, altceva. Nu știu dacă unii dintre ei au mai stat atât de aproape de «Zâna Iarna» sau de «Doamna Crăciun…» (D.M.) Să fii Moș Crăciun nu e greu și nici nu-ți trebuie un sac plin cu de toate. Poți să dăruiești o clipă din timpul tău, o privire sau o vorbă bună. Noi nu ne propunem să schimbăm nimic. Poate că un cadou nu înseamnă neapărat o minune, dar cu siguranță înseamnă o lecție. Să învățăm să dăruim și, mai ales, să prețuim ceea ne-a fost dăruit! Pentru că, atunci „când eram copii, le eram recunoscători celor care ne umpleau șosetele, de Crăciun, cu cadouri… De ce acum nu mai suntem recunoscători lui Dumnezeu că ne-a umplut șosetele cu picioarele noastre?” (G.K. Chesterton). CAMELIA MAXIMOAIA