Semafoare la Ițcani

> Ar fi fost necesară lărgirea drumului de sub podul CFR, însă Ministerul Transporturilor nu a confirmat participarea
 

O modernă instalație de semaforizare este în curs de amenajare la intersecția străzii „Cernăuți” cu drumul comunal Șcheia, în zona pasajului de cale ferată spre cartierul Ițcani. „Sper să putem pune în funcțiune cât mai rapid acest semafor, astfel încât tirurile care circulă de la Șcheia, pe drumul care merge spre Rădăuți și Siret, să nu blocheze intersecția respectivă. Poate nu în proporție de 100%, dar noi credem că vom reuși să fluidizăm traficul în zonă”, arată edilul-șef Ion Lungu, adăugând că de dorit ar fi fost lărgirea drumului de sub pasajul CFR cu încă o bandă, aportul Ministerului Transporturilor nefiind confirmat. Primarul spune că noua intersecție semaforizată va deveni funcțională în jurul datei de 20 decembrie, fiind ultima investiție a municipalității din anul 2011. În zonă funcționează și două hipermarketuri, locația fiind considerată deficitară din punctul de vedere al circulației rutiere. Intersecția are 4 ramuri, dintre care 3 cu trafic intens și condiții necorespunzătoare de siguranță și fluență. Investiția se ridică la aproape 80.000 de lei. Intersecția asigură legăturile dintre comuna Șcheia, municipiul Suceava, municipiul Rădăuți și punctul de trecere a frontierei Siret, circulația rutieră desfășurându-se acum anevoios, mai ales la schimbarea sensului de mers cu viraj la stânga. Conform măsurătorilor făcute în cadrul unui studiu de trafic al municipalității, pe o bandă de circulație pe ramura Șcheia trec 886 de vehicule etalon pe oră. Noua instalație de semaforizare este compusă dintr-un automat de dirijare a circulației, corpuri de semafoare cu cronometru pentru pietoni și vehicule, lămpi intermitente de culoare verde pentru relația dreapta și cabluri de semnalizare pe suspensii metalice.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI