Faptele bune sunt expresia iubirii aproapelui, ele actualizează și sporesc potențele rugăciunii, transformând „fericita durere din osteneala trupului” în odihna (bucuria) nepătimașă a comuniunii cu aproapele și, prin el, cu Dumnezeu. Fapta și rugăciunea făcută pentru altul, unite la Sfântul Apostol Pavel și cu întristarea (durerea compătimitoare) pentru el (Rom. 9, 2), arată că latura pătimitoare mijlocește între minte și trup. Trupul e condus spre sfințire de către minte prin latura pătimitoare, dar și mintea își actualizează puterile ei de spiritualizare a trupului prin latura pătimitoare. „Căci trupul e unit prin mijlocirea acesteia cu mintea”.
De aceea Sfântul Grigorie Palama afirmă că nepătimitor nu înseamnă amorțit și nepăsător, ci nepăsător spre cele rele; căci nu lucrările Duhului săvârșite prin trup, nici pătimirile (afectele) dumnezeiești și fericite, nici puterile sufletului create în vederea acestora trebuie mortificate, ci faptele pătimașe, rele. Iubirea de Dumnezeu și ura față de cele rele sunt lucrări ale laturii pătimitoare, iar isihastul, “care se ocupă cu contemplațiile dumnezeiești și înalță Lui cântare și mulțumită și se lipește de El printr-o pomenire neîncetată […], își mută toată aplecarea spre cele rele a puterii acesteia spre dragostea de Dumnezeu, potrivit celei dintâi și mai mari porunci
Comentarii