Liniște pe piața valutară

În așteptarea deciziilor care vor fi anunțate astăzi de BCE, dar și a celor care vor fi hotărâte la întâlnirea liderilor din Uniunea Europeană, ce vor fi anunțate mâine, ieri piețele financiare se capitalizau, ceea ce a permis leului o ședință liniștită.
 

La reducerea aversiunii față de risc a contribuit și votul de marți noapte al parlamentului grec, care a adoptat un buget de austeritate drastic pentru 2012, mizând pe o reducere puternică a deficitului public și un al cincilea an consecutiv de recesiune, care marchează, în opinia analiștilor, hotărârea Atenei de a rămâne în zona euro. În aceste condiții, cursul euro a coborât de la 4,3534 la 4,3505 lei, pe o piață cu volume reduse, în care tranzacțiile s-au realizat în jurul pragului de 4,35 lei, la jumătatea ședinței cotațiile coborând sub pragul de 4,35, la 4,3430 – 4,3480 lei. Dolarul american se aprecia ușor, de la 4,2486 la 4,2504 lei, iar francul elvețian cobora de la 3,5166 la 3,5037 lei. În piața la termen de la Sibiu, raportul euro/leu se tranzacționa pentru jumătatea lunii la 4,35, pe martie la 4,3530 – 4,3531, iar pe iunie la 4,3630 – 4,3636 lei. După avertismentele de luni ale viceguvernatorului BNR, Cristian Popa, privind pericolele care planează asupra leului, au urmat cele ale lui Lucian Croitoru, care a a afirmat că România mai are fonduri doar pentru 4 luni în cazul în care nu va trage bani din acordul preventiv cu FMI, semnat în primăvară. Aceeași stabilitate față de euro o înregistrau și monedele din regiune, cea poloneză fluctuând între 4,357 și 4,478 zloți, iar cea maghiară între 299,1 și 300,4 forinți. Piețele internaționale așteptau deciziile liderilor europeni, astfel că volatilitatea raportului euro/dolar s-a rezumat la 1,3368 – 1,3453 dolari. Pe London Bullion Market, prețul unciei de aur urca la fixingul de ieri dimineață la 1.731, față de 1.708 dolari la cel de marți seară. Pe sibex.ro, euro se tranzacționa pe decembrie la 1,3374 – 1,3495, iar pe martie la 1,3375 – 1,3425 dolari, iar uncia de aur cobora pentru finalul lunii la 1.722,1 – 1.730,7, dar urca pentru februarie la 1.731 – 1.732,3 dolari. (RADU GEORGESCU, Domus M&D)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI