Potrivit PSD Suceava, pentru prima dată, în conformitate cu noile prevederi statutare, conducerea organizației municipale va fi aleasă de toți membrii acesteia, renunțându-se la votul prin reprezentanți. La șefia organizației municipale PSD Suceava și-a exprimat intenția de a candida președintele executiv al Organizației Județene PSD Suceava, Ovidiu Donțu, care asigură conducerea interimară a organizației, potențialii candidați urmând să se înscrie până sâmbătă dimineața. Funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Suceava a fost vacantată după ce fostul președinte, Virginel Iordache, a demisionat în data de 9 februarie, pentru a evita incompatibilitatea cu funcția de director al Colegiului Național de Informatică “Spiru Haret”.
Pentru funcția de președinte al organizației PSD a municipiului Suceava
Singurul candidat înregistrat deocamdată pentru funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PSD la alegerile care se vor desfășura sâmbătă este președintele executiv al organizației județene PSD Suceava, Ovidiu Donțu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii