Am auzit-o mai săptămânile trecute pe doamna Sulfina Barbu, ministrul muncii, când s-a pronunțat la televiziune; redau textual „…că, dacă economia ar înregistra o creștere de 2,9% la începutul anului 2012, va fi posibil o creștere a pensiilor și a salariilor cu 3-5%”.
Mi-am zis: chiar dacă ministrul este un PDL-ist, avem în guvern un om care deja a aplecat puțin urechea la nevoile și suferințele celor mulți și necăjiți, mai ales că are o mamă pensionară, pentru care ar trebui să fie dreaptă și s-o cinstească, iar prin ea marea masă a populației vârstnice – dar care, să fim serioși, nu este nici pe departe atinsă de vitregiile la care suntem supuși noi, pensionarii, cei care nu avem rude în ministere. Am fost supuși la tăieri nedrepte de pensii, plătim impozit și CAS, pe care le-am mai plătit o dată, atunci când am muncit cei 35-45 de ani. Noi întrebăm de ce există bani pentru toate poftele și nimicurile care le fac miniștrii și nu sunt bani pentru indexări, pe care în mod abuziv nu le aplică în conformitate cu legislația în vigoare. Am rămas profund dezamăgită, stupefiată, când am aflat că a trecut Legea privind asistența socială prin parlament fără a fi dezbătută articol cu articol. Cum este posibil așa ceva? Ce fac cei din opoziție?! Dragi guvernanți, unde este sfânta democrație pentru care s-a făcut revoluția din decembrie 1989? Unde sunt acum acei „revoluționari” care au obținut avantaje în acești 22 de ani, nu mai au un cuvânt de spus? Vom suporta la infinit aceste măsuri de austeritate? Poate cineva să răspundă la întrebările noastre? Acestea nu sunt cumva acele vestite „curbe de sacrificiu” din perioada 1930-1933, prima curbă de sacrificiu fiind aprobată în 31 decembrie 1930 și aplicată din ianuarie 1931, prin care salariile au fost reduse cu 10%. Bineînțeles că au mai urmat curbe de sacrificiu în septembrie 1932, care a redus salariile cu 15%, și cea din februarie 1933, care prevedea reducerea salariilor și a pensiilor cu 10-12,5%, ajungându-se la o tăiere a salariilor cu 35% și a pensiilor cu 12,5% în 3 ani de către cabinetul condus de Alexandru Vaida Voievod. Dar aceia erau PNȚ-iști și tot au fost mai umani în aplicarea acelor măsuri. Dar azi PDL până când își va mai bate joc de noi? După 80 de ani suntem din nou duși la disperare, noi, cei peste 4 milioane de defavorizați asistăm la acest dezastru în care este dusă țara an de an. Prin măsurile lor au fot distruse marile întreprinderi sau au fost vândute pe nimic sau dezmembrate și vândute la fier vechi, au fost desființate locurile de muncă. Oare guvernanții chiar nu văd realitatea din căminele de bătrâni, lipsa medicamentelor din spitale, a acelor bătrâni cu pensiile reduse și neindexate cu sumele de creștere a inflației și care nu au bani ca să-și ia necesarul de medicamente pentru a-și trata bolile de care suferă, boli care se agravează din lipsa hranei minim necesară. În 22 de ani a făcut cineva o statistică a deceselor din acești ani? Ministrul sănătății nu a fost curios să constate cauzele acestor decese, pentru c-a crescut alarmant numărul sinuciderilor. Indiferența, indolența și incapacitatea sunt trei vorbe cu care putem califica o serie de guvernanți. Avem toată stima pentru o serie de reporteri care prezintă aspectele din viața și nevoile în care se zbat cei care sunt la limita existenței, dar ce folos, pentru că n-a luat nimeni vreo măsură de îndreptare a acestor grave deficiențe, să le oprească cât de cât, cât nu e prea târziu. Măcar acum să se facă analize pentru ceea ce-a mai rămas de făcut, să se gospodărească bunurile acestei țări! Să fie judecați toți cei care au fost aleși de noi, nu să ne sărăcească, să ne mintă și să ne umilească. Noi nu cerem nimic altceva decât dreptul nostru pe care l-am depus în bănci și care a dus dobânzi în decursul anilor; să se înțeleagă că noi am construit ceea ce ei au distrus prin proasta gospodărire a acestei țări. Se profită de bunul-simț al nostru, de răbdarea și toleranța bătrânilor, de modestia electoratului. Apelăm la părinții celor din guvern și parlament, la cei cinstiți, drepți, cu frică de Dumnezeu, care au muncit ca noi și care nu au făcut averi nesimțite, să facă apel la copiii lor pentru a opri această stare în care se află țara, pentru a face o cotitură spre un alt drum, pentru că deja se adeveresc versurile: „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”. Dar dacă se va mai vinde și ultima rezervă a aurului rămas de la străbuni la Roșia Montană, în munții Apuseni, chiar nu vom mai avea nimic. Mulți nu știu că la Roșia Montană se află unul din puținele zăcăminte de aur nativ din lume, care nu necesită prea multă prelucrare, precum și uraniu îmbogățit, în stare pură, necesar experimentelor și dispozitivelor de tip nuclear și care depășește de multe ori valoarea aurului. După cele înscrise în subsolul afacerii este inserată o prevedere din care rezultă că tot ce se va găsi în cursul exploatării, în afară de aur, se va regăsi în proprietatea RMGC, chiar dacă concesiunea este pe o perioadă de 20 de ani (din 1997, din care mai sunt 7 ani); dacă un singur locuitor proprietar nu-și va vinde proprietatea și nu va ceda presiunii și tensiunii zilnice la care sunt supuși azi locuitorii rămași, nu se va putea trece la exploatare și nu se vor scoate bogățiile noastre rare, care sunt căutate în industria constructoare de nave spațiale, precum titaniu, wolfram, molibden ș.a. Nu se poate scoate o localitate în afara existenței pentru că așa vrea o companie străină care este lăsată să facă ce vrea în casa noastră, în orașul nostru și țara noastră. Dacă Dumnezeu a ținut și ține la neamul nostru, că l-a înzestrat cu munți, dealuri și câmpii, cu bogății, acestea trebuie să fie ale noastre, ale copiilor noștri, așa cum au fost de peste 2000 de ani, mai exact de când este atestată Roșia Montană, din anul 131 d.H. Mai credem că reprezentanții Academiei Române, care apără cu argumente solide bogățiile naturale ale țării și care vor păstrarea demnității poporului nostru, vor fi în stare să se opună conducerii țării, să stagneze vânzarea aceasta umilitoare pentru țară și popor. Trebuie ca toți oamenii de bine ai țării, adevărații patrioți, iubitorii gliei strămoșești, să ne spunem cuvântul măcar acum, în ultimul ceas, ca să apărăm nu numai demnitatea, dar și acele frumoase galerii geto-dacice, vechi de peste 2000 de ani, care ascund un tezaur uriaș, care nu va putea fi măsurat nicicând în bani, având o valoare spirituală, dar, mai ales, a valorii românilor și a României. Să fim solidari cu acele familii de români care încă nu și-au vândut pământul, sufletul, păstrându-și originea care în prezent este în pericol. Dumnezeu, pe lângă bogățiile solului și subsolului, a lăsat poporului român o inimă mare, mândria, cinstea și faptul că este iertător. De aceea să ne rugăm, dragi români, pentru cei rătăciți de la calea cea dreaptă datorită avariei lor, care nu le va aduce decât blestemele și ura celor mulți… ANA MARCU, președinte CARP „Speranța” Rădăuți
Comentarii