Eficacitate maximă

Autori de furt și de tâlhărie prinși cât ai zice pește

 

La 6.12. a.c., în urma activităților de cercetare desfășurate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Fălticeni i-au depistat pe Mihai Pavăl, de 38 de ani, și Jenică Pavăl, de 36 de ani, ambii din localitate, care, în perioada 1 – 17.11.2011, ar fi comis 7 furturi din locuință și boxe amplasate la subsolurile blocurilor, pe raza municipiului Fălticeni, valoarea totală a prejudiciului cauzat fiind de 7.500 lei, fiind recuperate o parte din bunuri. Față de cei doi s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, iar, în baza probatoriului administrat, Judecătoria Fălticeni a dispus măsura arestării preventive, fiind deja emise mandate de arestare preventivă pentru 29 zile. Au fost introduși în arestul I.P.J. Suceava. Poliția l-a identificat și pe autorul furtului din 5.12.2011 de la locuința Rodicăi S., din municipiul Suceava, în persoana lui F.D., de 13 ani, din localitate, care a fost audiat și a recunoscut comiterea faptei. Deși inițial partea vătămată nu a sesizat sustragerea vreunui bun, cu ocazia cercetărilor, s-a mai constatat, informează un comunicat al IPJ Suceava, că, la 4.12.2011, în jurul orei 20, prin forțarea ușii de acces, autorul a pătruns în locuință, de unde a sustras din sufragerie cercei, lănțișoare din material de culoare galben (gablonțuri), produse alimentare, ce au fost recuperate și predate părții vătămate, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică din tentativă în furt calificat. Puștiul nu răspunde penal sub nicio formă. La data de 7.12., a.c., în jurul orei 0.22, prin ,,S.N.U.A.U. 112’’, Gheorghe A., de 32 de ani, din comuna Stroiești, a sesizat poliția despre faptul că, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a fost lovit de persoane necunoscute, care i-au sustras portofelul, în care avea suma de 50 euro și aproximativ 90 lei. Anterior, partea vătămată consumase băuturi alcoolice la mai multe baruri din localitate. În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de polițiști, autorii au fost identificați ca fiind Marin B., de 27 de ani, Ilie M., de 23 de ani, și Dorin B., de 24 de ani, toți din comuna Stroiești, prejudiciul fiind recuperat și restituit părții vătămate. Față de cei trei s-a dispus măsura reținerii și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI