Acum, când doamnele au mai înaintat în vârstă, iar posibilitățile financiare sunt din ce în ce mai precare, ne mulțumim să vizităm împrejurimile, iar acestea ne oferă minunății de nebănuit. De data aceasta, ținta noastră a fost Gura Humorului. Am poposit mai întâi (oare pentru a câta oară?) la Voroneț, unde erudita maică Elena Simionovici ne-a prezentat această capodoperă, în stilul său cald și convingător, stârnindu-ne interesul, de parcă am fi văzut mănăstirea Voroneț pentru întâia oară. Gura Humorului s-a îmbogățit însă cu încă o bijuterie arhitectonică, Catedrala Ortodoxă ,,Sfânta Parascheva”, pe care am vizitat-o cu pioșenie și cu admirație pentru cei care au pus umărul la înălțarea și dotarea ei. După ce muzeografa Nicoleta Brădățan ne-a ,,plimbat” cu multă amabilitate prin satul bucovinean din secolul al XIX-lea, cu tradițiile, portul și obiceiurile din partea locului și prin celelalte săli ale muzeului din Gura Humorului, următorul nostru popas a fost la Mănăstirea Humorului, unde ne-am recules și am ascultat cu interes explicațiile măicuței-ghid, și apoi la Biserica „Constantin și Elena”, pentru a ne înclina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Deși am mai vizitat-o, ne-am oprit, pentru a treia oară, la expoziția mirifică de ouă încondeiate a Letiției Orșivschi din Vama. În colecția sa, am admirat ingeniozitatea și creația în acest domeniu, de pe toate meridianele lumii, Letiția îmbogățindu-și expoziția prin schimb de exponate, dobândite din mai multe țări europene, America etc. cu ocazia reprezentării țării noastre la expoziții de acest fel. Întreaga gospodărie a familiei Ionel și Delia Orșivschi este un adevărat muzeu de artă. Pe lângă creațiile Letiției (ouă încondeiate în diferite tehnici tradiționale bucovinene), în casa familiei se găsesc costume și obiecte populare, reprezentând atât zona de origine a lui Ionel (Păltinoasa), cât și pe cea a Deliei (Vama). Sunt expuse și creațiile artistice ale Cătălinei (împletituri din sfoară, goblenuri, aplicații de lemn pe ramele artistice lăsate de străbunicul Nicolai Doboș, absolvent al școlii de Arte și Meserii din Cernăuți, mort în Primul Război Mondial). Moștenirea genetică o au aceste artiste sensibile și de la străbunica Mălinuța din Păltinoasa, renumită pentru priceperea sa în a crea și a confecționa tot felul de haine, cât și de la bunica Gina, azi de 91 ani, care, în tinerețile sale, avea cele mai frumoase costume populare din sat. Nu întâmplător, Cătălina Orșivschi, cadru didactic în Câmpulung, și-a dovedit abilitățile și în creația literară. Astfel că, la invitația familiei, membrele clubului nostru au participat a doua zi la lansarea volumului „Pete de rugină”, organizată la Casa de Cultură Câmpulung. Prezentată de moderatorul acțiunii, scriitorul Mihai Burduja, de scriitorul George Bodea și de Vasile Larco, din partea Academiei Libere „Păstorel” din Iași, Cătălina a fost apreciată și de cei care au luat cuvântul sau i-au dedicat creații proprii (epigrame, catrene, rondeluri) – talentatul umorist din Rădăuți, Emil Ianuș, creatorul și interpretul câmpulungean Constantin Tiron, scriitorii vămeni Mugurel Sasu și dr. Sorin Cotlarciuc (acesta din urmă lansându-și și el, cu acest prilej, volumul de versuri „Lumea pe clape de rondel”) – ca fiind prima epigramistă din Bucovina, ce s-a dovedit, încă de la debut, un talent viguros și promițător în această specie literară. De altfel, am asistat cu acest prilej la un adevărat regal de umor, oferit de membrii Academiei Libere din Iași și de Cenaclul „Nectarie” din Vama (Mihai Batog-Bujenița, Vasile Larco, Eugen Deutch, Mihai Haivas, Mihai Pânzaru-PIM, cărora li s-au alăturat creatorii de gen Ion Grămadă, Simion Tudurean, T. Moldovan, Gheoghe Vicol, Mugurel Sasu ș.a.), manifestarea fiind întregită și de interpretarea unor epigrame, catrene, rondeluri, creații proprii sau ale autorilor lansați de Mihai Burduja, Constantin Tiron, Cornel Bărbulescu. A fost și acest eveniment o bucurie și un adevărat prilej de destindere pentru membrele clubului „Femina” și pentru cei care au urmărit-o.
Excursiile au devenit tradiție pentru membrele clubului „Femina” din Câmpulung Moldovenesc. Cu ani în urmă, s-au organizat excursii în Maramureș, au fost vizitate toate obiectivele din Moldova, inclusiv Iașul, și tot ce ne poate oferi pentru suflet județul nostru (și slavă Domnului, suntem bogați din acest punct de vedere!).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii