În jur de 241 km dintre cei 1048 km de drumuri de rang județean nu se vor bucura de prea mare atenție la iarnă. Cel puțin așa prevede o hotărâre a deliberativului județean, referitoare la protecția drumurilor publice pe timp de iarnă, combaterea lunecușului și înzăpezirii, precum și la încadrarea căilor de comunicație județene pe niveluri de viabilitate. Potrivit actului normativ de interes județean amintit, porțiunile de drumuri județene la care ne referim se încadrează în nivelul IV de viabilitate, adică sectoarele considerate a fi cu trafic redus. Astfel, în cazul lor, cheltuielile cu menținerea stării de viabiliate sunt considerate mari și nejustificate din punct de vedere economic, iar în acest sezon rece nu se va interveni decât în condiții extreme. Nivelul III de viabilitate, în lungime de aproximativ 117 km, are în vedere drumurile județene pe care se va interveni cu mijloace locale sau doar în caz de necesitate. Având în vedere resursele financiare reduse, pe acestea se va acționa doar în situații deosebite sau numai la redeschiderea definitivă, respectiv odată cu desprimăvărarea. Cel de-al doilea nivel de viabilitate, de circa 560 km, include drumurile județene care leagă centrele de comune de orașele cele mai apropiate, centrele de comune între ele, precum și căile de comunicație care înțeapă drumurile naționale sau fac legătura cu frontiera de stat. În această categorie sunt cuprinse, de asemenea, și șoselele de pe traseele turistice importante. Drumuri județene în lungime de peste 130 km sunt încadrate în nivelul întâi de viabilitate, aici intrând legăturile rutiere cu județele învecinate, ale zonelor populate între ele și care nu pot fi aprovizionate pe rute ocolitoare, precum și drumurile către agenții economici importanți, la care trebuie să aibă acces forța de muncă. În primul nivel de viabilitate se încadrează și șoseaua spre Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava.
> În cazul lor, cheltuielile sunt considerate mari și nejustificate din punct de vedere economic > Pe 117 km de drumuri județene se va interveni doar cu mijloace locale sau numai în caz de necesitate
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii