Prim-vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur consideră că democrat-liberalii au obligația “morală” de a reprezenta catalizatorul unei mișcări populare în perioada următoare, astfel încât să se realizeze o construcție care să răspundă așteptărilor electoratului de dreapta. “PDL-ul trebuie să fie nucleul în jurul căruia să adune forțele de dreapta pentru modernizarea țării. Aici cred că și nuanța conservatoare, și nuanța creștin-democrat și cea liberală trebuie să se regăsească deopotrivă. Această mișcare populară care ar putea să apară în jurul PDL trebuie să se contrapună mișcării populiste, USL”, a spus Flutur, la TVR Info. Întrebat dacă în alegerile următoare forțele care ar urma să se confrunte vor fi USL și Mișcarea Populară, prim-vicepreședintele PDL a răspuns că ar fi posibil. “PDL trebuie să realizeze că plătește niște costuri singur, dar să nu fie egoist și să deschidă aceste orizonturi și pentru alții, și din societatea civilă, și ONG-uri, și alte formațiuni politice care cred în valorile de dreapta. Să nu uităm că electoratul, mai mult de 50%, este de dreapta și centru-dreapta”, a adăugat el. Flutur a menționat că “PDL are o obligație morală să fie catalizatorul unei mișcări populare în perioada următoare”. “Pentru perioada următoare, PDL trebuie să se gândească obligatoriu pentru o construcție care să răspundă așteptărilor electoratului de dreapta”, a susținut el. Flutur a admis că organizațiile sau formațiunile care vor intra în viitoarea mișcare vor trebui să primească locuri la alegeri.
➢ Pe un canal al televiziunii naționale, prim-vicepreședintele PDL Gheorghe Flutur a spus că „PDL are o obligație morală să fie catalizatorul unei mișcări populare în perioada următoare”
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii