PSD Suceava 2020

Primim

Poliția orașului Dolhasca, în sprijinul cetățenilor

Mă numesc Popa Constantin, m-am născut în satul Vămeni, oraș Dolhasca, la nr. 247 al casei părintești, și actualmente am domiciliul în Fălticeni, fiind pensionar și fost profesor la Colegiul Național „Nicu Gane”.
 

În casa părinților locuiește sora mea Cozmin Eugenia, în vârstă de 84 ani, suferindă, văduvă și veterană de război în urma decesului fostului soț, Cozmin Ion, ce a luptat în al Doilea Război Mondial, fiind decorat și veteran. Anul trecut, în 2010, am refăcut gardul de sârmă ghimpată din jurul proprietății agricole, pentru protejarea acesteia față de animalele cetățenilor lăsate în libertate și față de diferiți cetățeni ce făceau multiple cărări, distrugându-se astfel recolta agricolă. După efectuarea gardului, unii răufăcători necunoscuți au tăiat gardul în câteva locuri pe zeci de metri lungime și au distrus într-o oarecare măsură plantația de salcâmi efectuată. Față de aceste fapte reprobabile și costisitoare m-am adresat Poliției Dolhasca prin anumite sesizări scrise, iar comandantul ei Gavril Florin și agenții Popovici Dumitru și Cojocar Liviu s-au deplasat la fața locului în repetate rânduri, ei cercetând situațiile de pe teren spre depistarea răufăcătorilor și aplicarea măsurilor legale pentru distrugerea bunurilor materiale prevăzute în lege. Prin prezența factorilor de poliție în zonă, distrugerile materiale au fost stopate, iar sora mea a fost mai bine protejată împotriva răufăcătorilor. Ea are o deosebită încredere față de Poliția orașului Dolhasca și îi mulțumește pentru ajutor. Față de măsurile luate de Poliția Dolhasca, le adresez alese mulțumiri tuturor celor ce au contribuit la rezolvarea situației sesizate în scris. (Prof. C. POPA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: