ADRIAN

1964… Un student cu părul rebel și inelat, pe care încerca mereu să-l dea peste cap, mă căuta la seminar ca să-i publicăm în „Flacăra” din holul Facultății de Filologie, o poezie manifest: „Moartea în lift”. Pe unde o mai fi acea poezie de început pe care nu am regăsit-o în niciun volum ? S-a prezentat direct și foarte serios : Adrian Păunescu, poet.

 

1984… Adrian era la mare și trimitea de acolo articolele și poeziile la revista sa „Flacăra”. Într-una dintre ele se adresa generației nu de mult adolescentă, care ar fi purtat „pantofi cu talpă de crep de chine”. Soția mea îi dă telefon și-i atrage atenția asupra greșelii. Pauză la telefon, apoi un râset formidabil și mii de mulțumiri adresate fostei colege de facultate și actualei de condei. Adrian Păunescu, poet și jurnalist. 2004… La Senatul României, o discuție în Comisia de mass-media despre necesitatea unui Statut al Jurnalistului. Care dintre domnii senatori nu-nțelegea și vroia mai degrabă o lege punitivă pentru presă, care nu era interesat… Singurul care ne susținea în demers : Adrian Păunescu, poet, jurnalist și senator. 2010… În primăvară, ne întâlnim din întâmplare pe la Muzeul Literaturii. Îmi spune că are probleme de sănătate, dar că nu se lasă doborât. La 20 iulie, de ziua lui, după urările de rigoare, îmi spune din nou că nu se simte prea bine și că probabil va fi obosit spre seară. La 5 noiembrie, la ora 7,30 aud vestea cea rea: Adrian Păunescu, jurnalist, om politic de stânga, academician al Țării Celei Mari și peste toate POET, a plecat la părinți, bunici și prietenii grăbiți ca să le mai cânte despre țară și oameni, despre lumea de aici și de dincolo. Mergi drept pe drumul alb, Adriane, iar dacă te întâlnești cu Mircea Micu, poate puneți de o „Flacără” în cer. Mihai Miron, același – și ieri, și azi