Constatăm cu dezamăgire că, în final, legea este lipsită de coerență și echitate. Deși citim că ”studenții sunt parteneri în comunitatea academică”, aceștia sunt excluși peste noapte din cea mai importantă decizie și anume alegerea rectorului. Conform LEN, rectorul poate fi ales de către comunitatea academică, și anume: toate cadrele didactice și de cercetare titulare în universitate, însă doar de studenții reprezentanți din consilii și senate. Deși în momentul actual studenții participă în procent de 25% la alegerea rectorului, conform legii noi, se ajunge ca reprezentarea studenților să fie nesemnificativă, să nu mai conteze! Ne întrebăm: oare comunitatea academică este alcătuită numai din profesori și câțiva studenți? Sunt studenții considerați parteneri reali? Dacă se propune ca întreaga comunitate academică să aleagă rectorul, atunci toți studenții ar trebui să participe la decizie, iar, dacă se merge pe principiul reprezentativității, atunci numai profesorii și studenții din consilii trebuie să voteze. Prin lege, s-a ales cel mai nefericit hibrid, unul care exclude studenții din cea mai importantă decizie din universitate! Prin această propunere, studenții nu sunt considerați capabili să decidă, ci doar să pună în practică viziunea unui rector după ce este ales de alții. Deși studenții reprezintă mai bine de 80% din comunitatea academică, aceștia sunt excluși din cea mai relevantă decizie care se poate lua la nivel de universitate. ANOSR anunță că nu va renunța la cei minim 25% din alegerea rectorului, demarând o serie de consultări în interiorul structurii pentru a lua o decizie în legătură cu modul în care va reacționa față de această încălcare a drepturilor studenților. Atragem atenția că, la ultima încercare a Guvernului României de a elimina studenții din forurile decizionale, în anul 1995, peste 100.000 de studenți au ieșit în stradă doar în București și au obținut modificarea legii! ANOSR refuză ca studenții să fie tratați ca simple marionete, cifre și unități de măsură! (DANIELA ALEXE – președinte ANOSR, CRISTINA FIT – vicepreședinte PR)
Comunicat de presa
ANOSR, în calitate de reprezentant legitim al studenților, s-a ocupat în toată această perioadă ca Legea Educației Naționale, în varianta finală adoptată, să fie o lege centrată pe nevoile și interesele studenților.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii