Demersuri la zi

O nouă centrală termică pentru încălzire și actuala CET convertită pe energie electrică

Firma privată interesată de intrarea în parteneriat va fi aleasă după tariful cel mai mic la gigacaloria oferită la „gardul unității” Municipalitatea suceveană face demersuri insistente pentru construirea unei noi centrale de cogenerare dimensionată strict la consumul de agent termic al Sucevei.
 

Șeful administrației locale, Ion Lungu, a declarat ieri, într-o întâlnire cu presa, că, în ședința extraordinară a deliberativului de la jumătatea acestei luni, va fi aprobată o hotărâre de concesionare a unei suprafețe de teren din Lunca Sucevei, pe care va fi amenajată viitoare centrală, precum și pentru rețelele de transport și distribuție a agentului termic de pe raza reședinței de județ. Potrivit dlui Lungu, firma privată interesată de intrarea în parteneriat va fi aleasă după tariful cel mai mic pentru gigacaloria oferită la „gardul unității”, implicarea acesteia nefiind condiționată de tipul de combustibil cu care va opera. „Criteriul de selecție este prețul gigacaloriei la gardul centralei. Nu impunem un anumit tip de combustibil, oferta fiind valabilă și pentru o centrală pe biomasă, și pentru una pe gaze naturale. Investitorul va trebui să facă dovada că are asigurată sursa de combustibili pe măcar 10 ani, producția fiind de minim 10 gigacalorii/oră în perioada de vară și de 100 de gigacalorii/oră în perioadă de iarnă”, subliniază primarul, considerând că „se vede luminița de la capătul tunelului” și că aceste aspecte vor fi clarificate până la finele anului. Pe de altă parte, șeful municipalității spune că o șansă va fi dată și actualei centrale electrotermice (CET), care, printr-o altă hotărâre, va fi concesionată în vederea axării pe producția de energie electrică. Astfel, potențialul amator va trebui ca, în următorii 2 ani, să investească în retehnologizare minim 10 milioane de euro. „Sigur, aici principalul criteriu ține de mărimea redevenței pe care o va primi Consiliul Local și Termica. Dacă, ipotetic, ar veni doi investitori, atât pentru construirea unei noi centrale, cât și în vederea retehnologizării CET, între cei doi ar putea exista o colaborare. Astfel, CET retehnologizată ar putea ajuta cu agent termic în perioada de vârf de sarcină din sezonul rece”, a explicat primarul. Ion Lungu speră că, în ciuda crizei economice și a reticenței față de noi investiții, se va găsi, totuși, un investitor privat care să construiască, în Lunca Sucevei, o centrală termică cu capacitatea de 270.000 de gigacalorii/an.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: