Am năravul bun ca, de 3-4 ori pe an, dintr-un dar generos de inspirație care nu-mi aparține și nu mai ține cont de mine, să isprăvesc și să-mi iasă câte un material ca lumea! Mai că nu mă recunosc, după aia!
Ei bine, îmi place să cred, unul dintre acestea apăru… odată cu inundațiile. L-am recitit și ieri, prietene, și, ca la cântecele pe care le ascultăm ori fredonăm obsesiv, zău că nu mi-e rușine să defilez, să ies cu el la interval. Dacă m-ar lua cineva la bani mărunți în sensul lui ce & cum cu mine prin breasla presarilor, i-aș scoate și m-aș legitima doar cu această minoră ispravă media, îngăduiți.
Hai să vedem mai la vale. Și, sper, fără iz de reșapare, fără gust de crăpelniță reîncălzită. Îngăduiți…
Vai de biet român…
…plouă /, vremuri de beție, / să asculți pustiul, / ce melancolie! Păi nu?! Avea dreptate plumburiul și delicatul poet: plouă de ne sar capacele de canal, peste tot. De-aci și rezultatele pe măsură: rromâni plouați, Românie băltită. Români speriați, Românie în coșmar! Halal, țărișoară ticăloșită. Și comenduitori… duși cu pluta.
Comentarii