Desfășurată cu o zi mai devreme de data stabilită de Ministerul Educației în propriul calendar, admiterea computerizată pentru licee s-a încheiat cu reușită pentru majoritatea elevilor suceveni, chiar și pentru cei aproape 70 care au ocupat un loc în liceu cu medii între 4 și 5.
Au obținut un loc în clasa a IX-a 7039 de candidați și au rămas pe dinafara… compu-terului 43. Dintre aceștia din urmă, două eleve au picat cu 7,28, respectiv 7,02, probabil pentru că n-au trecut toate opțiunile posibile.
Cele două colegii de frunte din municipiul Suceava, „Petru Rareș” și ”Ștefan cel Mare”, rămân în continuare intangibile, ca acces, pentru elevii sub media 9; la unele specializări, chiar și peste această medie.
Cea mai mare medie de admitere cu care s-a intrat la CN „Petru Rareș” este 9,99, iar la „Ștefan cel Mare” – 9,89.
Bătaie mare a fost pe locurile la matematică-in-formatică, la ambele colegii. La „Petru Rareș” de pildă, ultima medie de intrare la această specializare a fost 9,74. Se mai observă anul acesta o creștere a mediei de admitere la colegiile Economic, Alimentar, Informatică.
Reamintim că județul are o elevă de 10 pe linie, Iustina Crăciun, care provine de la Colegiul Național „Mihai Băcescu”; și a rămas tot acolo. Urmează 4 elevi cu 9,99, care au ales să studieze mai departe la „Petru Rareș” (Dragoș Popescu și Ana Maria Gavrilovici) și la CN „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (Maria Ioana Calancea și Ioana Irina Trufin), trei dintre ei la matematică-informatică, iar ultima menționată la științele naturii.
Ultima medie de admitere este 4,05 și aparține unui elev de la Glodu (Vulturești), care a intrat la Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei. Rămâne de văzut dacă elevii vor merge într-adevăr acolo unde i-a trimis programul informatizat, dat fiind că în fiecare an sunt situații în care ei renunță, din anumite motive. Vor studia în colegii și licee ale județului 105 elevi din alte județe, mai apropiate, precum Botoșani și Neamț, dar și mai îndepărtate – Constanța, Harghita, Bistrița-Năsăud. Prima dintre aceștia, cu media cea mai mare, este Georgiana Anchidin, de la Eforie Sud, care a intrat la CN „Ștefan cel Mare” cu 9,32, iar ultimul este un elev de la Brăila, care a fost repartizat la Dorna Candreni cu 4,51.
Suceava se situează pe locul III la numărul de locuri neocupate
Au rămas neocupate 851 de locuri, care vor intra în cea de-a doua repartizare computerizată din 12 iulie. Cele mai multe locuri libere sunt la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” – 121, Colegiul de Informatică „Spiru Haret” – 111, Liceul „Ion Luca” Vatra Dornei – 94, Colegiul Alimentar – 42 locuri. Au mai rămas 4 locuri la învățământul uman, la „Petru Rareș”, și 19 locuri la Liceul cu Program Sportiv, filologie.
După Iași și București, județul Suceava se situează pe locul trei pe țară în ceea ce privește numărul de locuri la liceu rămase neocupate, după Iași și București.
Pe 5 iulie, fiecare unitate de învățământ liceal va afișa lista candidaților repartizați.
În cea de-a doua etapă de admitere, tot pe 5 iulie, este programată înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. Aceste probe vor avea loc în perioada 6-7 iulie, iar rezultatele lor vor fi afișate pe 8 iulie. Între 5 și 9 iulie, candidații care n-au participat la prima repartizare vor completa fișele cu opțiuni, iar pe 9 iulie vor face același lucru cei care au fost respinși la prima repartizare și cei care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă. A doua repartizare computerizată este programată pe 12 iulie.
























Comentarii