Cu Mircea Motrici la Udești

 

Printre multe altele câte au rămas așa cum au fost, cel puțin două lucruri s-au schimbat în bine la Udești: un drum comunal (asfaltat impecabil, pornind din fața Primăriei, cu trecere pe lângă Căminul Cultural „Mircea Motrici” și, mai apoi, spre cimitir, pentru a se opri undeva, în pădure, la „granița” cu comuna Vulturești) și Căminul Cultural, reamenajat din temelii, până la aspect ce încântă privirea.
Drumul de la Suceava, până la cimitirul „municipiului” Udești (cuvântul în ghilimele a fost des repetat, cu prilejul multor ocazii, de regretatul scriitor și ziarist, udeșteanul Mircea Motrici), l-am parcurs, la volan, miercuri, 24 martie 2010, cu bucurie în suflet, că pot fi cât de cât de folos doamnei Rozalia Motrici, soția scriitorului amintit, care trebuia să fie prezentă la mormântul soțului ei la ora 12,00.
Lutul mărunțit, de la suprafața mormântului celui dispărut de lângă noi acum trei ani, avea să-mi amintească un lucru semnificativ: de curând, pe timpul ultimelor zăpezi, fiul și-a primit tatăl în răceala lutului galben; căldura pentru suflete ei și au găsit-o în ceruri.
Așadar, când ceasul a bătut de 12,00, elevii clasei a IV-a, însoțiți de inimoasa învățătoare Aneta Iacob, de la Școala „Haralambie Mihăescu” din Udești, au presărat pe mormânt flori, recitând din creațiile celui trecut dincolo.
Cu o zi înainte, tot ei, au depus aceleași nestemate la Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci”, de la școala din Udești, sub panoul cu fotografia celui atât de prețuit de ei.
Ziua de miercuri a fost o zi a aducerilor aminte, o sărbătoare a primăverii „în casa de acasă”.
În aceasta zi de miercuri, Mircea, dacă ar mai fi trăit, ar fi atins frumoasa vârstă de 57 de ani, timp în care – cu siguranță – nu ar fi încetat să scrie.
De acolo de sus, semnele lui vin odată cu anotimpurile și cu ajutorul visului distanța dintre el și noi nu mai există; toate acestea pentru că el – poate ca ni-meni altul – a iubit viața, satul, pădurea, oamenii-oameni, câmpul, verdeața…