Din nou federalizarea României
În istoria nostră de după Decembrie 1989, organizația nonguvernamentală UDMR, după o scurtă pauză, a venit din nou la guvernare. În situația politică de după 6 decembrie 2009, UDMR a devenit singurul partener al PD-L și, intrând la guvernare, a tot cerut și obținut avantaje: funcții în guvern, în structurile administrației centrale și ale instituțiilor deconcentrate, mai multe decât i s-ar fi cuvenit în baza algoritmului; posturi de miniștri la importante ministere din Guvernul Boc; acum stăruie să obțină controlul unor aeroporturi, Garda de Mediu și Garda Financiară. Domnul Marko Bella, actualul vicepremier, a constatat că, după douăzeci de ani de la înființarea Uniunii, în România nu s-au realizat două cerințe importante ale UDMR: adoptarea legii Statutului minorităților naționale și înființarea Universității maghiare de stat. În cazul constituirii acestei coaliții de guvernare PD-L și UDMR, a fost pus cel mai bine în evidență faptul că în politica românească totul s-a transformat într-o marfă pusă la negociere. Se negociază și ce este cuprins în Constituție, și ce este deasupra sau în afara ei!
UDMR, fiind la guvernare, era firesc să susțină și să voteze bugetul de stat pe anul 2010, dar nu a fost așa. Pentru susținerea bugetului, parlamentarilor UDMR li s-au dat bani mai mulți pentru colegiile lor electorale.
Urmărind consecvent politica pașilor mărunți, iată că UDMR a ajuns aproape de obținerea autonomiei culturale, care în realitate va funcționa și ca autonomie teritorială. Adoptarea Statutului minorităților naționale, statut abandonat din anul 2005, este cea mai aproape de momentul împlinirii. În proiectul de statut sunt cuprinse multe reglementări, unele fiind antidemocratice și antiromânești. Proiectul prevede constituirea unor organisme ale minorităților denumite consilii naționale ale autorităților culturale și care ar urma să decidă înființarea sau desființarea de școli, numirea sau destituirea directorilor unităților de învățământ, de



























Comentarii