Cine să-și mai bată capul să demonstreze că părintele-poet Constantin Hrehor, cu rădăcinile în Sucevița și slujind Domnului la Grănicești, s-a obișnuit cu izbânda, neștiind cucernicia sa, ca și mitropolitul Silvestru, de odihnă? E un lucru prea evident, mai ales că la baza cărților publicate (cea despre care vorbim este a paisprezecea) stau două facultăți (Teologie la „Andrei Șaguna” din Sibiu și Istorie-filozofie a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava), absolvite cu brio.
Cartea despre fostul ierarh bucovinean are ca moto (credem că nici nu se putea altfel) cuvintele poetului național, cel ce avea să noteze undeva că eu sunt născut în Bucovina. E vorba de bună seamă de Eminescu. Dar iată și însemnarea acestuia privitoare la Silvestru Morariu Andrievici: „Unul din bărbații cei mai de caracter și mai învățați dintre românii din Austro-Ungaria, căruia școala populară și Biserica Ortodoxă îi datoresc foarte mult”, ceea ce, de fapt, demonstrează cartea.
Prima parte a lucrării Morărenii în Bucovina, după ce trece de o succintă Introdu-cere, de unde reiese scăderea galopantă a românilor sub ocupație austriacă (în 1774 – 75%, iar în 1910 doar 34,4%, funcționarii camerali erau adevărați zbiri, abuzurile lor întrecând jugul otoman), se ocupă de originea familiei Morărenilor și de traseul lui Samuil (viitorul monah Silvestru), de la nașterea sa la Mitocu Dragomirnei în 1818, trecând prin studenție și apoi preoție la Ceahor, până la venirea sa la Cernăuți și intrarea ca deputat în Dieta Bucovinei.
Atragem atenția că paginile volumului sunt dense, evidențiindu-se printr-o abundență de informații, dând măsura timpului pe care l-a petrecut autorul în diverse biblioteci ori înaintea vechilor documente din fondurile arhivistice din țară și din Cernăuți. Aflăm astfel că preotul Andrievici s-a dedicat de îndată slujirii nu numai a enoriașilor din parohie, ci și a tuturor românilor din acest ținut. El pune la dispoziția școlilor din Bucovina cărți de citire și alte tipuri de manuale, precum și metodici pentru învățători, ocazie prin care înlocuiește manualele în limba germană.
Începând cu 1862, Samuil Andrievici funcționează ca referent auxiliar în Consistoriu și profesor de cântare melodică și tipic la Seminarul clerical diecezan și Școala de cantori bisericești din Cernăuți. Subliniem, cu această ocazie, că preotul Samuil Morariu și-a slujit cu devotament neamul, militând pentru întărirea Bisericii Ortodoxe și a școlii românești, instituții fundamentale pentru rostul unui popor.
Întreaga sa măsură, așa cum rezultă din carte, avea s-o dea ca mitropolit al Buco-vinei cu numele de Silvestru (care avea să devină curând renume), hirotonit arhiereu la 6/18 aprilie 1880 în biserica „Sfânta Treime” din Viena. Vlădica Silvestru, eminent teolog și om cu o largă respirație intelectuală, având smerenia, dar și puterea interioară a unui sfânt, încurajează și ajută să se ridice biserici noi, sfințindu-le cu mare bucurie, inaugurează în 1882 reședința mitropolitană, o adevărată operă de artă, obține aprobarea pentru construirea unei capele unde să fie înmormântați arhiereii Bucovinei.
Cercetătorul documentelor și autorul volumului accentuează în această parte a doua, pe un impresionant număr de pagini, cel mai important aspect: mitropolitul s-a distins în primul rând ca un ziditor de suflete și apărătorul neînvins al ființării spiritului românesc în teritoriul păstorit, crucificat, din păcate, și în zilele noastre. Pastoralele sale citite în biserici la marile sărbători de peste an, Nașterea Domnului și Sfintele Paști, „au avut mai mult efect, subliniază autorul, decât tratatele doctorale răsfoite și studiate în biblioteci (…), fiind astăzi adevărate documente de gândire teologică și de cultivarea a limbii române”. Ierarhul patriot îi avertizează pe creștinii din Bucovina, pământ străvechi ortodox, asupra faptului că au apărut tot felul de lupi îmbrăcați în piele de oaie care „se încearcă pe întrecute a slăbi temeliile bisericii noastre ortodoxe”, reamintind mereu că „parola poporului nostru pământean pe câmpia de luptă să fie Biserica, școala și moșia”.
Mitropolitul Silvestru a rămas neclintit în misiunea sa și și-a pus preoțimea în stare de vigilență în fața prozelitismului agresiv greco-catolic, avertizând-o asupra consecințelor grave pe care le-ar avea o eventuală slăbire a grijii pentru păstrarea credinței strămoșești ca în acest Circular arhipastoral din 1885: „Apunând însă soarele Ortodoxiei din orizonul Bucovinei, de care eventualitate să ne ferească Dumnezeu – va apune împreună și una și alta naționalitatea, iar din dărâmături va proveni un monstru confesional și național, al cărei ființă și nume nu se poate prevedea”.
Comentarii