Din calendarul popular

Ignatul porcilor

Ziua de 20 decembrie este consemnată, în calendarul popular, ca o sărbătoare (Ignatul porcilor) închinată unei divinități solare și vegetale care mai târziu a preluat numele și data de celebrare de la sfântul creștin Ignatie Teofanul.

 

Ignatul porcilor este unul din momentele când putem reliefa semnele de întrebare ale unui demers pentru restaurația culturii noastre populare în contextul culturii europene cosmetizate, încât nu i se mai întrevăd straturile profunde, chiar dacă, începând cu mileniul I, pe un mare areal european, această sărbătoare se derula în paralel cu cea creștină, percepându-se o interferență a acestora și chiar un sincretism.
În această zi, în comunitățile tradiționale avea loc sacrificiul ritual al porcului, un substitut al unei zeități precreștine a vegetației, divinitate care murea și învia la solstițiul de iarnă. Amintim că, în preistorie, porcul a fost perceput ca un simbol al cerealelor, în special al grâului, și se sacrifica la moartea divinității substituite, cult răspândit pe un mare areal în Europa Centrală și de Est.
Odată cu apariția și răspândirea creștinismului, sacrificiul animalului se făcea (și încă se mai face) în preajma Crăciunului și din motivul că se crea un cadru spiritual și două sfere: hrana zilnică și cea de sărbători. Consumarea cărnii de porc poate fi privită și din punct de vedere economic și chiar pragmatic, chiar dacă acest animal a fost considerat necurat; să nu uităm că, în Antichitate, animalele necurate erau percepute ca fiind sacre.
Oricum, revenind în spațiul nostru carpatic, credem că Ziua Ignatului a fost instituită de prezența sacrului în lumea nevăzută, modelul ei fiind arhetipul zeului cosmic dintr-o societate precreștină, zeitate care, apoi, a căpătat un înveliș creștin.
Și astăzi, în lumea satelor, și cu atât mai mult în Bucovina, încă se obișnuiește ca porcul să se sacrifice la Ignat (20 decembrie), dar fără a se mai manifesta încărcătura spirituală de altă dată. La sacrificiul porcului se întâlneau anumite practici, dintre care vom reda câteva. După tăiere, porcul se pârlește, marcându-se prin aceasta incinerarea divinității ancestrale, apoi animalului i se taie coada și urechile, acestea fiind consumate pe loc de către copii, cei care încalecă porcul sacrificat, simbolizând prin aceasta dominarea Postului Crăciunului care este pe sfârșite. După retezarea capului, se incizează pe acesta semnul crucii pentru alungarea eventualelor spirite rele care s-ar fi cuibărit în el. Deci se poate întrevedea interferența dintre practicile precreștine cu cele de factură creștină. Oamenii obișnuiau să prognozeze durata și starea iernii în funcție de forma și mărimea splinei animalului: dacă splina era lungă și mai groasă către coadă, se zicea că iarna va fi grea către sfârșit; și invers, dacă splina era mai groasă către partea de sus. Părul porcului era reținut pentru anumite vrăji și farmece, iar păstorii obișnuiau să prepare acum o unsoare (ir) din grăsimea netopită, amestecată cu anumite plante medicinale culese din vară, totul într-un amestec cu cenușa rezultată de la focul în care s-a pârlit porcul. Femeile preparau și ele cu această ocazie o alifie din diferite organe ale porcului pe care o foloseau apoi în vrăjile de peste an și pentru potența bărbaților.
De fapt, aceste practici cu caracter magic se încadrau unui străvechi scenariu de înnoire simbolică a timpului îmbătrânit acum, către sfârșitul anului, la Solstițiul de iarnă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: