Revoluția la Suceava. Cioburi de oglindă

Col. (r.) Teodor Valter, fost ofițer operativ:
Șeful de pe atunci al Securității Suceava, col. Paraschiv Teodor, ne-a spus, în plină ședință, înainte de 22 decembrie, chiar dacă ordinele de la București sunau altfel, să transmitem în continuare informări, privind foametea care era, frigul la care era supusă populația. Noi am dat. Există sau ar trebui să existe tomuri întregi de informări. Unde sunt? Și încă o problemă. Prin lege, s-a stabilit ca dosarele Securității să nu fie date publicității 40 de ani. De ce s-au dat? Întreb…

 

Silvestru Hapurne, director economic Salina Cacica, pe atunci contabil:
Pe 22 decembrie, la ora 9, ne-a chemat secretarul cu probleme economice, Constantin, la Statistică, pe Mihai Viteazul. Pe urmă, a fost chemat, urgent, la un telefon… de la care nu s-a mai întors. Nu știam ce să facem. La care unul zice că ce să mai stăm, că treaba-i rezolvată. Eram contabil-șef la BJATM, din Burdujeni. Am stat de pază toată noaptea. Au venit niște revoluționari, să le predăm lor unitatea. Nu am fost de acord, pentru că și noi eram de a aceeași parte a baricadei. Pe urmă, am dat la pace și cu Gărzile patriotice… La noi nu s-a schimbat conducerea, cum s-a întâmplat peste tot, pe bandă rulantă… Acum, pot spune că nu am câștigat, dar nici nu am pierdut nimic. 1 – 1. Am câștigat, în schimb, libertatea, care nu e puțin lucru. Nu-mi place acum că se învârt oamenii prea mult în jurul cozii. Asta e!

Mihai Airinei, profesor:
Domnule, a fost ceva fantastic. Nu îmi place mie să vorbesc, la mine faptele contează mult mai mult. Pe scurt, din câte îmi aduc aminte, eram profesor la Liceul Sanitar. Am ieșit pe stradă, pe la 11, 12, cred că 12, și unul arunca de nebun cu o sticlă. A fugiiit! Dictatorul a fugit! Acum, îmi vine să râd. Erau doi tipi, un el și o ea, la care ea îl trage de mânecă pe bărbat: Hai să mergem! E beat. Am vrut, inițial, să merg acasă. Aveam soție și copil mic. Pe urmă m-am răzgândit și am vrut să cumpăr ceva de la fosta ABS. N-am mai ajuns acasă. M-a luat puhoiul… Am intrat în Miliție… Erau unii care ar fi vrut să le dea drumul celor de drept comun. Că e Revoluție. Calm, le-am spus: Domnilor, nu știți pentru ce au fost închiși respectivii. S-ar putea să fie infractori periculoși. M-am opus. Interesant este că, atunci când am intrat la ABS, mai mulți milițieni și doamne care lucrau în Miliție săreau gardul în curte la ABS, iar administratorul de atunci, Pavel, îi încărca în mașină, le dădea câte un halat și îi scotea.
Am pornit spre centru. La actuala Primărie, era lume adunată… Am ajuns la actuala Prefectură. La poartă, țin minte, erau niște gărzi patriotice, dar și un fost luptător de-al meu, pe nume Daniel. Haideți, dom’ profesor, intrați cu noi sus… În biroul primului-secretar Catană erau câțiva, printre care și Lucian Constantinescu… Controla… Agitație. Țin minte că a găsit un borcan cu ness și o apă minerală. Iată ce bea primul secretar, a emis, victorios! Dar eu zic că ce păcat că nu era Gârba, că poate găseam o sticlă-două de whisky… Alt episod… Sar de la una la alta… Când am intrat, unul avea în mâini un Telecolor… Ce faci, băi? Îl iau, să nu-l fure alții… Lasă-l, băi, acolo!… Al dracu!… Pe urmă unul voia să spargă sticla de protecție a hărții județului. Ce faci, băi? O sparg. Las-o, băi, acolo, e harta noastră, ce ți-a făcut ea? Mai după-amiază, a apărut Eugen Pleșca, fostul director de la „Pedagogic”, fie-i țărâna ușoară. Nu aveam banderole…, am rupt un steag. Se scriau declarații, pe urmă, un fel de proclamații. Afară, situația nu era tocmai în regulă. Lumea era foarte irascibilă. Se băuse mult, afară. L-am scos pe Catană, să nu-l bată lumea. M-am dus, când am văzut că ăia voiau să dea foc la Consiliu, l-am luat pe Cornel Romașcu, profesor, și pe Ion Lungu, profesor și el, și am ajuns la „Sf. Ioan”… Am găsit un călugăr, pe care l-am luat cu noi. Am luat niște lumânări și i-am spus preotului sau ce era el să spună un „Tatăl nostru” de la balcon. Am aprins lumânări și, când a început să spună rugăciunea, toată lumea s-a pus în genunchi. Pentru martirii Timișoarei. Fantastic, domnule! S-au liniștit spiritele… A venit Cocan de la „Pașapoarte”, iar Pleșca îi spunea să nu dea niciun pașaport. Să trăiți, nu dau niciun pașaport!, răspundea acela. De fiecare dată când își amintea Pleșca să-i spună să nu dea niciun pașaport. A venit și Sofia Vicoveanca… PIM, Mihai Pînzaru-PIM… Era Bercea, tehnicianul dentar… Mulți… Era vraiștea de pe lume… Dacă te știa lumea, intrai. Eu eram profesor, Constantinescu – arhitect, pe Eugen Pleșca îl știau toți.
Am stat trei zile și două nopți. Dormeai unde apucai. În fotolii, pe scaune, pe jos…
Pe 23, parcă, Pleșca îmi ordonă să mă duc la PECO să iau două butoaie de benzină și de motorină. Era nevoie. M-am dus cu un căpitan și doi ostași. Țin minte că acolo nu au vrut să ne dea nimic. Aveam o hârtie semnată de Pleșca, iar pe post de ștampilă, se folosise o radieră… Așa era, vă jur. Militarii aveau muniție de război. Bă, vă-mpușc, a strigat căpitanul!… Număr până la trei… Unu, și a și început să numere… Ne-au dat pe loc combustibil… Pe urmă am fost trimis, țin minte, la turnul de apă de la Sf. Ilie… Bat o oră în ușă. Nimeni. Ies doi tipi beți, unul cu o toporișcă în mână… Totul e în regulă, domnule!…