Prin Cartea Fălticenilor, de la A la Z (Iași, Editura Omnia, 2005) – la care am ajuns atât de târziu –, Cătălin Ciolca atinge un apogeu (nu însă și punctul terminus) pe traiectul, deloc lipsit de longevitate și de aporturi specifice, menit să contureze urbei de pe Șomuz și zonei aferente un tablou diacronic cuprinzător al realizării identității de sine în plan spiritual.
Pe acest traiect, întâlnim o seamă de repere distincte pe lângă care nu se poate trece cu indiferență, pentru că fiecare îmbie la un profitabil popas cu mai mult sau mai puțin îndelungă luare aminte, precum: Serafim Ionescu, Vasile Ciurea, Artur Gorovei, Vasile Costăchescu, Constantin Ciopraga, Eugen Dimitriu, Mihai Iacobescu, Ștefan S. Gorovei, Mioara Gafencu, Grigore Ilisei, Paul Miron, Mihai și Ana Niculăiasa, Geo Nichita ș.a., toți, dealtfel, citați la Bibliografie și cu fișe corespunzătoare în economia lucrării.
Dintr-o fermecătoare predoslovie (Oameni și locuri), aparținând lui Grigore Ilisei, ca și din Nota autorului, înțelegem că această lucrare (necesară de mai multă vreme și care – după anume inerente revizuiri, completări, retușări, ajustări – se cere reeditată și tipărită în condiții grafice superioare, în măsură să o plaseze, așa cum merită, în categoria operelor monumentale) s-a ivit, pe îndelete, de prin 2002-2003, dintr-un soi de adăugiri (un dicționar fălticenean, intitulat Galeria oamenilor de seamă, și o addenda a acestuia) la cartea-album monografic Fălticeni realizată de Grigore Ilisei. Sugestii și îndemnuri exterioare, dar mai ales cerința intrinsecă a lucrului în sine (Fălticeniul induce patima exhaustivității!) au făcut ca autorul să nu se oprească aici, ci să purceadă la materiali-zarea unui gând care, cum se zice, plutea în aer de mai multă vreme. (Pot spune acum, fiindcă veni vorba, că încă de prin 1982, când, împreună cu colegul Adrian Cocârță, lucram, din înaltă însărcinare ministerială!, la o tematică de reorganizare a Galeriei Oamenilor de Seamă, resimțeam lipsa unei astfel de lucrări, fie și numai ca simplu instrument de lucru. Tematica a fost definitivată, discutată, aprobată, dar banii necesari punerii în lucru a proiectului nu s-au arătat de nicăieri. Criză mare, monșer!).
Nu este, probabil, o simplă întâmplare că acum i-a venit vremea ieșirii de sub condei și de sub tipar acestei lucrări, după cum, tot așa, nu ni se pare deloc întâmplător că cel ales să o făptuiască este inspiratul și eruditul valah Cătălin Ciolca, în al cărui CV figurează, la capitolul activitate profesională, niște ani petrecuți și pe meleaguri sucevene, nu în afara perimetrului vieții spirituale. Detaliile din predoslovia lui Grigore Ilisei, plus cele din nota autorului, întregesc explicațiile de care mai era (dacă mai era) nevoie, spre a se vedea că duhul determinismului funcționează, în mod fericit, și în acest caz. Căci structura per ansamblu a lucrării, ca și conținutul și factura fiecărui articol în parte, ne dovedesc faptul că acesta este autorul așteptat. Ceea ce nu înseamnă că lucrarea, în forma actuală, ar putea fi considerată strict definitivă, că suficiente completări n-or mai fi posibile și necesare (mai ales că și la Fălticeni viața spirituală este dinamică, cu fluxuri și refluxuri inerente, care impun perpetua completare a tabloului, ca să nu mai vorbim de modificarea perspectivelor, a dimensionărilor, a tușelor și a detaliilor atunci când travaliul elaborării este reluat).
Ne permitem, în acest sens, să facem câteva observații și, implicit, să propunem unele sugestii de corectare a unor inadvertențe, erori și confuzii care puteau reprezenta un beneficiu dacă ar fi fost evitate și care ne-ar bucura să fie unicate la nivelul întregii lucrări Mai întâi este vorba de arondarea Udeștiului la perimetrul spiritual al Fălticenilor, care nu are decât o „justificare” administrativă de scurtă durată – faptul că, pe vremea aberantei împărțiri administrativ-teritoriale a țării noastre în regiuni și raioane, localitatea fusese inclusă în raionul Fălticeni. Altminteri, cel puțin în plan spiritual (dar nu numai), Udeștiul a ținut în permanență de zona Sucevei și, dacă parcurgem fișele udeștenilor din lucrare, observăm că toți au urmat liceul, ba unii (cazul Mihai Camilar, de pildă) chiar și speciali-zarea în învățământul superior, la Suceava (ca să nu mai vorbim de Cernăuți, unde s-au școlit udeștenii Eusebie Popovici, Traian Popovici, Grigore Filimon, Grigore Foit), activând ulterior preponderent în această zonă și în niciun caz în zona sau urbea Fălticeni (nu discutăm acum și aici motivele, dar avansăm ideea că o anume ten-dință conservatoare nu poate fi cu desăvârșire ex-clusă). La această confuzie de planuri (administrativ și spiritual) se adaugă eroarea de a confunda satul Liteni (din comuna Moara, situată la câțiva kilometri sud-vest de Suceava) cu comuna (azi orașul) Liteni din zona Fălticeni, ceea ce a condus la încadrarea, de către Cătălin Ciolca, între personalitățile fălticenene a filologului Dimitrie Marmeliuc și a sopranei Elena SaghinVrăbiescu, ambii originari din Liteni-Moara și cu fișe de activitate care nu denunță nici măcar o umbră de legătură cu spațiul sau amprenta spirituală proprie Fălticenilor. De asemenea, la revizuirea lucrării pentru ediția a doua, pe care o prezumăm, cum am și menționat deja, drept o carte monumentală, va trebui să fie verificate cu mai multă scrupulozitate unele date cronologice, ca, de pildă, primele atestări documentare ale unor localități. Avem în vedere, concret, situația localității Mălini, locul de obârșie a lui Nicolae Labiș, care, în Cartea de față apare ca atestată pentru prima dată într-un document din vremea domnitorului Iliaș Rareș (23 martie 1551), când, în realitate, atestarea e ceva mai veche, cu vreo jumătate de secol și mai bine, documentul în cauză datând din vremea lui Ștefan cel Mare, emis fiind la 15 septembrie 1499 (vezi Documenta Historica Romaniae, A, vol.3, Moldova, doc. nr. 236, p. 419-421).
Nu avem nicio îndoială că, la o necesară reluare, după revizuirile riguroase ce se impun și eventualele adăugiri solicitate de noile informații acumulate între timp, Cătălin Ciolca va izbuti să ne ofere o Carte a Fălticenilor în contextul căreia „cârcotașii” nu vor mai găsi nici urmă de reproș! Subiectul o merită cu asupra de măsură (Fălticenii fiind, cel puțin prin E. Lovinescu și Anton Holban, un spațiu spiritual sincronic contextului european), iar capacitatea autorului (validată deja prin chiar lucrarea de față) de a realiza un asemenea obiectiv, onorant nu numai pentru subiectul în sine, exclude orice urmă de incertitudine. Mai este nevoie doar de un „amănunt” – suportul financiar care, din amărui-entuziastul Cuvânt înainte, semnat de „ing. VASILE TOFAN, Primarul Municipiului Fălticeni”, înțelegem că nu-i chiar de domeniul imposibilului absolut, din moment ce dânsul crede în șansa modernizării urbane, în așa fel încât actualul municipiu „să devină un alt Fălticeni, apropiat de luminile și prosperitatea Europei.” Nu știm cum ar putea să devină chestiunea cu „prosperitatea Europei”, dar, în ceea ce privește „luminile”, noi considerăm că fălticenii reprezintă un omolog onorabil al multor zone europene deja faimoase. Oare doar dintr-un entuziasm insuficient de bine cenzurat i s-o fi zis „o mică Florență a României”?! Întrebarea este, cel puțin din punctul nostru de vedere, una strict retorică.
Comentarii