Poveste cu un băiețel…

Am auzit despre un băiețel că ar fi clarvăzător. Se pare că este înzestrat cu darul premoniției. Ei bine, se spune că într-o zi, pe când își făcea rugăciunea, a zis: Dumnezeu s-o binecuvânteze pe mami, să-l binecuvânteze pe tati și la revedere, buni! Iar nu mai târziu decât a doua zi bunicul lui a făcut infarct și a murit. Apoi băiețelul a zis: Dumnezeu s-o binecuvânteze pe mami, să-l binecuvânteze pe tati și la revedere, buni !

 

…Iar bunica lui a fost lovită de o mașină pe când traversa strada. Mai târziu băiețelul a zis: Dumnezeu s-o binecuvânteze pe mami și la revedere, tati! Tatăl lui s-a îngrijorat foarte tare. S-a dus la lucru ca de obicei, dar nu a putut lucra nimic și într-un final a hotărât că mai bine se întoarce acasă. Îi era teamă să nu pățească ceva, așa că a renunțat la mașină și a luat un taxi. Nu știa cum să ajungă mai repede în casă, în siguranță. Și când a ajuns, în sfârșit, soția îi iese în întâmpinare: Să vezi ce s-a-ntâmplat azi! Un lucru îngrozitor! Omul care ne aducea laptele dimineața a murit la noi în prag! Hmm, cine are urechi de auzit… Și nevastă de păzit… Și banc cu scatii, caralii… Odată, o femeie în vârstă, extrem de bogată și religioasă, a surprins un hoț la ea în casă. Întreaga viață trăise singură, mai ceva ca o călugăriță. – Stai liniștită, cucoană, să nu scoți un sunet. Spune-mi unde îți ții bijuteriile! – Nu le țin în casă, a răspuns bătrâna… Sunt la bancă, în cutia cu valori. – Atunci, unde-ți sunt tacâmurile și farfuriile de argint? – Mă tem că nici argintăria nu este în casă, am dat-o la curățat și lustruit. – Dă-mi banii atunci! – Nici bani nu am în casă. – Ascultă, nu te juca cu mine: dă-mi odată banii sau ți-i iau cu forța! Și a-nceput să tragă de ea, să o pipăie și să o caute de parale… – Iar eu îți spun că nu am ce să-ți dau. Dar dacă mai faci asta o dată îți scriu un cec cu mâna mea… Alta. În toiul nopții, sună telefonul la poliție. Cineva cere ajutor: – Veniți imediat! Veniți acum! Un hoț a rămas încuiat în camera unei bătrâne! Polițistul de serviciu îl liniștește : – Ajungem în cinci minute ! Dar dumneavoastră cine sunteți? – Păăi, eu sunt hoțul ! (după “Secretul secretelor”, Ed. Mar) Sâmbăta trecută, reproduceam, în această rubrică, un articol al Pleșului Andrei, pe post de călător al acceleratului nr. 1642 Suceava – București. Ceva de speriat! Jale! Și jeg, de-ți plângeai de milă. Numai că asta, trebuie s-o spunem din capul locului, se petrecea prin 1997! La clasa I. De-atuncilea, o dată cu țara, au crescut ele, în bunătate și performanță, și serviciile oferite călătorilor. E bine să recunoaștem acest aspect. Îndeobște ne cucerește mai ușor sordidul, senzația, abjectul. Ei bine, uite că nu… Mai sâmbăta trecută, o colegă a venit acăsucă (de la București) c-un rapid pe cinste! Rar văzui pe cineva să vorbească despre confortul ales de care a avut parte. Începând, dacă vreți, de la cele fete… scurte (cu fustițele lor cochețele, până-n fund!) pe post de controlori! Fetițe fru-moase care băteau și stewardesele Taromului, politicoase și artiste! Puteai oricând să zici că-s de pe la IATC, așa erau de stilate, de frumoase, impuneau respect… Atmosferă de basm. Și de un bun simț ieșit din comun. Poate de asta și trenul – destul de scump pentru unele buzunare – era ticsit de lume. Și, totuși, un ambient urban, respirabil, chiar… catifelat – un climat ce impunea de la sine ! Bravos! Așa că m-am bucurat că am văzut ceva așa de frumos!, ne-a povestit, încântată foarte, colega noastră. Cum ar veni, carevasăzică, se poate și la români. Se poate! Să ai și tu parte, călătorule, de ceea ce am însemnat la poveste… d.b.