Cum știi când vei muri…

Mai săptămâna trecută ți-am făcut vorbire/scriere despre că, despre cum n-au apărut bureții. Încă! Ei bine, feții (& fetițele!) moșului, viu a vă da de știre, în acord cu Codrul-măria sa, că bureții, jinduită minune, au ieșit! Cum ai auzit… Bine, doar în doze… homeopatice. Dar sunt. Și-s pe cale să se-nmulțească vârtos. Eu și niscai amici (Ion, Ghiță, Duțu și de-alde ăștia), am găsit, sâmbătă, hribi (în fază incipientă), gălbiori, hulubițe și… bureți negri, pământari (din ăia negri pe deasupra și cu lamele albe… underground). Așa că, ia de bună știrea noastră și fă-ți, chiar în această săptămână, vreme pentru o asemenea ocupațiune. Merită! Succes!
 

După o perioadă de ocultare, îl văz iară – și des! – pe sticluța televeurilor pe-pee… Ciorbea! Păcat de omul ăsta! Că… când dășteptăciunea e prost gestionată și goana după imagine ieftină te dă afară din casă – apoi musai că exihibiționismul mediatic te va face și mai antipatic. Du-te, omule, și vezi-ți de treaba matale! Că ne-ai arătat în ce încurcături de fecale ne băgași la vremea ta. Unde-i deșteptăciune e și multă prostie, spunea mătușa Axinia. Hotărât! Jimmy Carter râdea cu 11 dinți. Căci spune conesseurul: Când Jimmy Carter a venit la putere, el râdea așa de frumos că îi puteai număra dinții. Și unii oameni i-au numărat: se vedeau 11 dinți. Acum se văd doar 7. Acum (adicătelea, cu ceva vreme în urmă), zâmbetul dispărea, fiindcă prestigiul lui se prăbușea cu fiecare zi: așteptările oamenilor nu erau împlinite, ceea ce a promis, n-a putut realiza. Doar 7! Curând au fost doar 5, doar 3, doar 2. Iar când a plecat, zâmbetul i-a dispărut de tot. Da, asta e rețeta. Când râsul e politic, administrat, practicat, cultivat. OSHO. Cei care au ochi de văzut, văd o lumină în jurul sfinților – o lumină în jurul capetelor lor, în jurul corpurilor lor. O subtilă aură îi înconjoară. Când ești bolnav, ai o aură diferită – ștearsă, tristă, fără strălucire. Dacă vei muri, în 6 luni aura îți dispare. Atunci corpul tău nu are nicio lumină în jurul lui. Și dacă ești fericit, bucuros, împlinit, mulțumit – atunci aura crește tot mai mare, devine tot mai strălucitoare… Așa că, hombre, vorba străbuneilor latini: Memento mori ! Amintește-ți că vei pieri… Cu asta îmi vin în cap, baa în inimă, cuvintele unui armean înțelept, Arșavir Acterian. Care zice: Lumea exterioară, lume de năluci de care ne atașăm atât de strâns, încât tremurăm numai la gândul morții noastre, lume de basm istoric care ne îmbată, ne amăgește, ne înșală până ne silește, ne pustiește și ne nimicește… Halal! Dreptul la… indiferență Din Fălticeni, iarăși, o scrisorică mișto de pe str. Caporal Diaconiță nr. 14 din Fălticeni, Lenuța Rusu & Cașcaval ne trimite o epistolă despre Indiferență. S-auzim: Suntem indiferenți la moartea vecinului. Indiferenți și nepăsători. Indiferenți la suferința cuiva. Indiferenți că avem o corijare. Suntem indiferenți că o rudă apropiată este bolnavă. Tratăm cu nepăsare iubirea cuiva pentru noi. Suntem indiferenți la bârfe. Suntem indiferenți că suntem indiferenți. Poate că omul, având un mare necaz (i-a murit un copil, i-a ars casa, a fost concediat, are un fiu arestat) se uită pe sine, nu mai are putere de luptă, nu mai are curajul de-a merge mai departe în viață, nu-l mai interesează nimic. Timpul vindecă această nepăsare, această indiferență. Dacă nu e singur, dacă împarte cu cineva povara grijilor, dacă la serviciu i se dau sarcini care-l fac să uite de ce-i rău în sufletul său, omul supraviețuiește. Cei care sunt indiferenți vizavi de suferința cuiva, nu sunt bine educați, au gheață în ini-mă. Nu trebuie să fim indiferenți dacă un cal este lovit bestial. Nu trebuie să fim indiferenți la munca grădinarului și să călcăm florile. Nu putem fi indiferenți când în jurul nostru sunt mulți copii care cerșesc și mulți bătrâni care ajung în stradă. Nu putem fi indiferenți vizavi de talentul copilului nostru. Nu putem sta cu mâinile în sân când vedem în tramvai cum un hoț de buzunare își face „meseria”, profitând de aglomerație. Sunt jefuite biserici, sunt școli care se dă-râmă, sunt oameni săraci, sunt copii bolnavi. Nu putem fi indiferenți în fața frumosului. Nu ni-i indiferent cum arătăm sau care e părerea celorlalți despre noi. Indiferenții se împart în două: ori au avut o puternică lovitură psihică ori sunt lipsiți de orice trăire. Așa cum nu putem fi indiferenți dacă vecinul ne ceartă copilul, așa nu putem fi indiferenți dacă țara ne intră în război. Indiferent ce vi s-ar întâmpla, nu fiți indiferenți! Îmbrățișăm. Împărtășim. Și morala: Dumnezeu nu este drăguț, Dumnezeu nu este un unchi, Dumnezeu este un cutremur. Punct ! d. b.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: