Fuse și se duse…

Mă bați au ba, mă lauzi ori mă împingi, mă iubești ori mă lași vraiște – treaba ta: eu rămân ce-am fost… Boț de humă din Drăgoiești, care știe una și bună. Ei, daa! Că Moldova nu este a mea, că viața asta, subțire ca ața, n-o putem lungi și lăți multă vreme încă, da’ ceea ce putem face e una: să pipăim și să urlăm: ESTE!

 

Daa, viața ESTE! Și, chiar așa, este și cel mai frumos dar pe care ni-L face Creatorul. În negrăita-I Bunătate. Luați, așadară, păpați și vă veseliți de EA, că alta… mama nu mai face! Și viața, ține bine minte (și inimă!), asta: așa ceva nu ți se va mai da niciodată, așa ceva ia în mânuțele alea două și defilează cu ele în calitate, daa, în calitate de… cel mai frumos DAR, cea mai bucuroasă și fericire oportunitate care i s-a dat pieritorului vremelnic. NOUĂ! Ș-a-tunci?! Ș-atunci… Să mai jucăm un pic, un picuț, un piculeț de CER, și la laa… Botez! Să-i dăm drumu’. Eu altă rugă – să mai iertați – da’ – ZĂU! –, zău că nu știu una mai bună, mai faină! Pe onoarea mea… Și te poftesc, prieten drag, așa cum o fac în fiștecare zi (de ne-ntâlnim noi, rutinier, pe astă ulicioară plină de… vicii & delicii) și te poftesc, spuneam, să iei act de ruga, o părere mai nouă, care să te încapă, de la cap la coadă. Și retur! Așadară, de când am aflat-o (și până a fi), la ea îmi cat alinare, adăpost, caasă! Maasă! Nu bag pe gât nimănui opțiunile, căutările și dragostele mele (că bune, că rele), dar textul de mai la vale mi-e atât de drag cât-cât blocul, cât casa, cât Tatăl nostru, cât mine și tine. CÂT! Înșir mai la vale, cu toată de cinstirea și reverența puterii noastre umile, un text cât o rugă. Ruga noastră cea de toate zilele, de toate nopțilee… Să-mi permit să te îmbii a o asimila și tu?! Treaba ta! Eu nu bag nimărui pe gât gusturile mele, poftele mele, dragostele mele. Lelee! Și baadee… D o a m n e, În liniștea zorilor acestei zile vin să cer de la Tine . pace . înțelepciune și . tărie Vreau să privesc, astăzi, lumea cu ochii plini de iubire. Vreau să fiu . răbdător . înțelegător și . blând Să-i văd, dincolo de aparențe, pe fiii Tăi, așa cum îi vezi Tu, și astfel să nu văd decât binele în fiecare dintre ei. Închide urechile mele față de orice calomnie, păzește-mi limba de orice vorbire de rău; să nu rămână în mintea mea decât gândurile care binecuvântează. Să fiu atât de binevoitor și de voios, încât toți aceia care se aproprie de mine să simtă prezența Ta. Îmbracă-mă în frumusețea Ta, Doamne, Și fă ca de-a lungul acestei zile să Te vestesc lumii… De stămâna trecută – zău! – că-s o idee mai fericee! Cum de ce ?! Uite-așaa! Ca să se mire… unu’ ca tinee ! Păi cum?! De săptămâna trecută, biblioteca Di Bi-ului s-a mai rotunjit cu două cărți: una-și-unaa! Unu: Vreme în oglinda vremii – lucrare (cu coperte… verde, verzulii) cu iz memorialistic a dlui profesor de umanioare Emil Simion (udeștean de bază, cu state puternice la LPS); și doi la mână: Trântor la o limbă ca un fagure…, a poznitului, șturlubatecului magistru siretean Vasile Mocrei. Le-am și luat în primire – Mulțam ! – cu îndestulă răspundere amicală. Le vom procesa la vreme. Și – musai! – ne vom da cu opinia! Așteptați provinciaa…