În Vinerea Mare, fotbaliștii de la Cetatea încearcă să încheie o serie incredibilă de meciuri din deplasare, în care nu a reușit să câștige niciun punct. Echipa locală va întâlni azi, pe a treia clasată în serie, CSM Ploiești, o grupare un obiectiv clar: promovarea.
Cu un membru nou în stafful tehnic, în persoana lui Ion Moldovan, prahovenii sunt favoriții cerți ai confruntării, însă speranțele “galben-albaștrilor” de a obține un rezultat pozitiv există. Pentru jocul de azi, Cetatea nu se poate baza pe 7 jucători importanți: Homneac și Feraru, suspendați, Colban, Streinu, Dumitru și Negru accidentați și Bolohan, care este în urmă cu pregătirea. Înainte de a pleca spre Ploiești, Ionel Celpan a spus că echipa locală de fotbal va lupta să obțină măcar un punct în acest joc. “Ne-am făcut speranțe de atâtea ori înaintea jocurilor din deplasare. Mergem la Ploiești să luăm măcar un punct și să spargem și noi gheața în meciurile din deplasare. Vom întâlni o echipă bună, dar să nu uităm că în tur puteam să-i învingem”, a declarat Celpan. Mijlocașul Cetății și-a exprimat și convingerea că echipa suceveană va avea un arbitraj echidistant la Ploiești, bazându-se pe ce s-a întâmplat în ultimele zile în arbitrajul din țara noastră. În meciul din tur, Cetatea a remizat cu CSM Ploiești, partida de atunci fiind presărată cu incidente spre final, când fostul antrenor al sucevenilor, Marian Pană, a intrat pe teren pentru a cere socoteală arbitrilor. Rămasă fără președintele Gheorghe Constantin, arestat pentru luare de mită, Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat “fluierași” din Vest pentru acest joc. Astfel, partida CSM Ploiești și Cetatea Suceava va fi condusă la centru de Ludovic Uihelyi din Lugoj, ajutat la cele două margini de Marius Nicoară (Băile Herculane) și Silviu Cătălin Haramuz (Reșița). Observatorul FRF, la acest meci, va fi Viorel Leșeanu din Giurgiu. De remarcat că niciodată de la înființarea clubului, Cetatea nu a mai fost arbitrată de Uihelyi.


























Comentarii