Histoires d'amour

Radiografia sentimentelor

Se știe că dragostea este acea stare de grație care vine pe ne-pusă masă, durează nu se știe cât și dispare adesea fără o pricină anume. Definiția pare acceptabilă, întrucât sugerează esența eternă a iubirii: inefabilă, neprevăzută, nemăsurabilă, inexplicabilă…
 

A încerca o analiză științifică, logică, rece a acestei trăiri dumnezeiești îmi pare riscant și dificil. Dar nicidecum fără folos, fie și pentru înțelegerea istoriei ideilor și evoluției mora-lei, a fascinantului dialog milenar între rațiune și simțire, minte și inimă, trup și suflet, dogmă și libertate. Încă din Antichitate, mitul Androginului – ființa originară deplină, divizată în cele două părți (bărbat și femeie) sortite pe vecie să se caute cu patimă pentru a reface întregul, unitatea, prin magia izbăvitoare a iubirii – încerca să găsească un răspuns rațional acestui mister adânc, atracția între sexe. În decursul istoriei, folosind uneltele științei, perfecționate veac după veac, învățații au încercat să „disece”, pentru a o înțelege, dragostea, cu argumentele medicinei, fiziologiei, chimiei ori, mai recent, cu cele ale psihologiei moderne. Plecând curajos în aventura definirii „chipurilor iubirii”, proteicul autor Alain de Benoist schițează într-un scurt eseu o hartă a teritoriilor dragostei, definită ca un concept multidimensional, deschis clasificării. Incitat benefic de cutezanța autorului (cum altfel?) francez, am purces la studierea nemijlocită a surselor și multelor sale referințe. Pe care nu le voi numi aici, din rațiuni de spațiu. Încă din 1976, se conturase, prin consens, o delimitare a temei în trei tipuri primare: Eros (iubirea romantică, pasională), Ludus (amorul cu conținut ludic, de joacă) și Storge (dragostea cu tendință amicală). Tabloul primar e completat de trei categorii secundare: Mania (sentimentul dominat de nevoia posesiei și de dependență), Pragma (iubirea cerebrală, calculată) și Agapé (dragostea altruistă, ce poate ajunge la sacrificiul de sine). Putem remarca o asemănare, dar și o nuanțare a fețelor iubirii definite de antici și prezentate, pe larg, în „Ecologia iubirii” – phillia, agapé, eros. În demersul modern de care vorbim aici, aceste noi „subtipuri” se află în relație strictă cu cele primare: Mania, de pildă, este o compo-nentă a Eros și Ludus, dar câștigând culori distincte prin aceste asocieri diferite. Începând cu 1986, progresele analizei factoriale a realității au permis testarea eficientă a clasificărilor menționate. Studiile ulterioare au investigat în ce măsură cele 6 tipuri de iubire pot fi legate, statistic, de anumite trăsături psihologice clasice. Pentru această necesară corelare lămuritoare, au fost alese: stima de sine, emotivitatea și impulsivitatea. Din nevoia de ordonare, cele șase „continente amoroase” au fost redefinite prin fraze-cheie: Eros (am fost atrași unul spre altul din prima clipă), Ludus (acționez astfel încât partenerul să nu fie niciodată sigur de trăirile mele), Pragma (înainte de a mă angaja într-o relație, anticipez rolul și locul ei în viața mea), Agapé (cea mai fierbinte dorință a mea este să-mi ajut și salvez partenerul) etc. Pe aceste definiții-mamă au fost „grefate” cele trei temperamente psihice amintite, ce au fost apoi „măsurate” în fiecare „locație” prin reacțiile psihice extreme specifice: stima de sine („ratez mereu”; ori, dimpotrivă, ”am o părere super despre mine”), emotivitatea („sunt un timid incurabil”/”să moară lumea, nu-mi pasă”), respectiv impulsivitatea („pot să mă stăpânesc oricând”/”trec prea iute de la o preocupare la alta”, ”mă enervez din orice”). Rezultatele acestei „vivisecții a inimii” (în sens de locaș al iubirii) sunt interesante. Cum era de așteptat, stima de sine e corelată pozitiv cu Erosul (iubirea pasională se asociază cu percepția și asumarea dificultății găsirii partenerului ideal) și negativ cu Mania (un grad înalt al decepției față de sine și de viață induce acceptarea resemnată a oricărui partener posibil), dar și cu Storge și Agapé, ceea ce e aparent ciudat (în sensul că o supraevaluare a propriei valori reduce altruismul și dăruirea, calități stimulate, în schimb, de lipsa autoprețuirii?). De reflectat: disponibilitatea la sacrificiu ca un „colac de salvare” a propriei nulități, ca o compensare pentru inutilitatea ta exis-tențială… Mai departe, previzibil, emotivitatea se asociază pozitiv cu Mania (tipul maniacal dezvoltă o progresivă gelozie posesivă, combinată cu nevoia permanentă de a fi asigurat de iubirea celuilalt), dar și cu Ludus ( cu toate că am fi tentați să credem că tentația de „a te juca” cu inima partenerului trădează o redusă implicare emotivă în relație). În plus, contrar aparenței, emotivitatea influențează negativ Erosul! Firesc, impulsivitatea se corelează pozitiv cu Ludus (iată, aici, o posibilă explicație a profilului unui anume „președinte jucător”), dar – din nou surprinzător – și cu Mania. Cu excepția componentei Eros – mai pronunțată la tineri – vârsta nu pare a influența predominanța obiectivă ori alegerea voită a unui anumit „model amoros”. Pe plan strict sexual, ampla anchetă a relevat că femeile aderă mai frecvent decât bărbații la categoriile Storge (amiciția tandră) și mai rar decât aceștia la Agapé (altruism și sacrificiu). Să însemne aceasta că iubirea femeilor este mai cerebrală, mai puțin erotică ori mai generoasă? Dimpotrivă, ea este mai completă, mai bogată, fiind mai puțin impulsivă și dominatoare. Această incitantă radiografie a iubirii nu s-a vrut decât o invitație la o secretă călătorie în universul intim al fiecăruia dintre noi, o provocare la a-ți privi, sincer, sufletul în oglinda minții. CEZAR STRATON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: