Ce-aveți cu eroii ?

Atunci când țara i-a chemat s-o apere, au lăsat totul și s-au prezentat să-și facă datoria, pe care au considerat-o sfântă. Nu i-au trimis mamele, tații, frații sau copiii lor. Și-n ’77, și-n ’14 și-n ’41, au plecat cu voie bună, cântând, pentru a-și apăra țara de dușmani, deși știau că mulți dintre ei nu se vor mai întoarce acasă.

 

Din acele perioade grele prin care-a trecut țara am moștenit și cântece patriotice deosebite, care fac să vibreze întreaga ființă atunci când sunt ascultate. De zeci de ani, cu prilejul Zilei Armatei și, mai târziu, și cu cel al Înălțării Dom-nului, prin grija conducerilor de școli și a autorităților locale, în locul unde erau ridicate monumente închi-nate eroilor neamului căzuți în războaie sau morți în lagărele de prizonieri se organizau manifestări pentru comemorarea eroilor, dar și pentru cinstirea vete-ranilor de război. Dar, cu trecerea timpului, manifestările acestea s-au rărit, iar în unele localități au dispărut total. Care-i cauza? Se pare că oamenii de azi, dar și autoritățile locale, au alte preocupări, prioritățile lor sunt altele. Oare-i bine? Sângele acestor eroi în-grașă pământul țării, dar și al altor țări la eliberarea cărora au contribuit. Pămân-tul românesc stă pe oasele lor ca pe umerii unor uriași. Lor le datorăm absolut totul. Dar ce le dăm în schimb? Avem datoria nescrisă și sacră de a-i pomeni în veacul vecilor, de-a le cinsti memoria, chiar dacă am face-o doar prin gesturi simple, dar fi-rești, gesturi izvorâte din adân-cul inimilor noastre. Oare es-te greu să facem acest lucru? Eroii nu mai cer nimic. Au considerat că atunci au procedat firesc dăruindu-și viața pentru țară, pentru libertatea ei, pentru urmașii lor. Atunci când au plecat să lupte au fost animați de idealuri mărețe, pe când astăzi noi, care-ar trebui să fim demnii lor urmași și mândri de faptele lor, nu le mai avem? Ce ne face să-i uităm? Minimalizarea gestu-lui lor sublim de a-și da viața pentru țară nu ne face cinste. Nu le recunoaștem meritele, ne dezicem de fierbintele lor patriotism, nu mai avem nevoie de eroi? O lumânare aprinsă, frun-tea plecată în fața unei cruci pentru un moment de recu-legere ar fi suficiente pentru cei la căpătâiul cărora n-a putut arde o lumânare când au murit pe front sau în lagăr. Aici, rolul autorităților locale, ca reprezentante ale colectivităților umane, este covârșitor. Dar n-au timp de așa ceva, ci numai pentru lupta electorală, pentru un ciolan de ros, pentru punerea la punct a adversarilor politici sau de familie și încasarea de salarii grase. Autoritățile ar trebui să mobilizeze colectivitățile și să le educe, dacă este cazul, pentru cinstirea eroilor neamului. Nu numai anumiți indivizi, ci și autoritățile, care sunt alese de comunități, trebuie să cultive în rândul oamenilor respectul pentru eroii neamului, cultul eroilor să fie la înălțime în comunitățile pe care le conduc. Prin tradiție milenară, românii au un cult deosebit al morților, în general, și față de eroii neamului, în special. Tocmai de aceea n-am înțeles de ce de Ziua Armatei au fost monumente la care nu s-a organizat nicio manifestare. Și, totuși, ce-aveți cu eroii neamului nostru pentru că nu vreți să le cinstiți gestul lor sublim de-a-și fi dat viața pentru țară? Prof. GH. DOLINSKI P.S. M-a durut enorm că la monumentele închinate eroilor arboreni căzuți în cele două conflagrații mon-diale nu s-a organizat, de Ziua Armatei, nicio manifestare, pe când în anii trecuți parcul era arhiplin, iar gospodinele veneau, la fel ca de Înălțare, cu coșulețe din care ofereau participanților plăcinte, colăcei și chiar băutură. S-au pus doar câteva lumânări. DE CE?