Sântamaria Mare

Sărbătoarea centrală a lunii august este Sântamaria Mare (15 august), zi căreia, datorită impactului pentru întreaga spiritualitate, i s-a conferit și o perioadă de post. Bogăția și originalitatea legendelor, credințelor și a tuturor cutumelor referitoare la Maica Domnului (la 15 august sărbătorim Adormirea Maicii Domnului) ne frapează și ne îndreptățesc să coborâm pe filonul religiei în timp, pentru identificarea epi-faniilor anterioare erei creș-tine, în vederea conturării unei sorginte și a continuității imaginii feminismului divin în spațiul carpatic.

 

Amintim în acest sens de cultul Zeiței Mame, care, ajunsă în calen-darele precreștine la vârsta senectuții și a morții, era cândva celebrată tot în această perioadă a anului. În creștinism, cel mai complex și mai viu simbol al fe-minității divine este cel al Fe-cioarei Maria, adorată în spa-țiul ortodox ca fiind Maica Domnului, supremă întruchi-pare a purității și a sfințeniei, precum și a energiei cosmice pentru mediile populare. Tradiția populară și-a ima-ginat și însuși chipul iconic și prezența Fecioarei în variate moduri, ea devenind un summum de încredere, iubire și speranță, comemorarea Ador-mirii sale oferind ocazia multiplelor sensuri benefice. Sărbătoarea din 15 august ocupa în calendarul popular un loc aparte, ziua figurând ca un adevărat stâlp calendaristic ce deschidea ciclul unor sărbători de renovare a timpului maturizat (Sântion de toamnă, Simion Stâlpni-cul, Sântamaria Mică, Ziua Crucii, Ziua șarpelui, Tecle-le). Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului deschidea și sezonul nunților de toamnă (15 august-14 noiembrie), între această zi și 14 septem-brie (Ziua Crucii) era și timpul optim pentru semănăturile de toamnă, timp calculat și fo-losit din plin pe baza calcu-lelor bătrânilor asupra miș-cării unor corpuri cerești, în special în urma observațiilor asupra constelației Găinușa. În ziua Adormirii Maicii Domnului, se organizau mari praznice de pomenire și hramuri, în dimineața acestei zile femeile culegeau în special năvalnicul, pe care îl duceau la biserică împreună cu strugurii timpurii și cu fagurii de miere pentru sfin-țire, parte din aceștia fiind dați de pomană pentru sufletul celor decedați prin înec, ardere sau sfâșiați de sălbă-ticiuni. Ziua de 15 august era și un moment propice pentru rostirea unor descântece speciale, în care Fecioara Maria era invocată pentru o intermediere pe lângă Tatăl Ceresc, spre alinarea sufe-rințelor și iertarea păcatelor. Redăm un fragment dintr-un descântec rostit în această zi: ,,Descântecul de la mine, /Leacul de la Maica Domnului să fie. /Pentru descântecul meu, /Leacul de la Dumne-zeu. /Iar N.. să rămână curat, /Mângâiat și luminat, /Ca steaua din cer, /Ca roua câm-pului, /Ca strugurii din vie /În ziua de Sânta Marie”. În afara practicilor ritualice săvârșite în această zi, acum aveau loc și o serie de acti-vități cu caracter practic-economic. Pe alocuri (în satele de munte) se mai obișnuia să se recolteze mierea de la albine, pe înălțimile munților aveau loc întâlniri comunitare culti-ce, cele din cadrul nedeilor, de-acum începeau târgurile și iarmaroacele de toamnă, se culegeau plantele de leac, iar vitele începeau să coboare de la pășunatul montan. Hagiografia și cutumele confirmă apartenența sărbăto-rii și unui alt calendar, cel al anului biblic (bisericesc), cu începutul la 1 septembrie. Sfârșitul anului din acest ca-lendar era prefigurat prin moartea (Adormirea Maicii Domnului) din 15 august, pentru ca apoi trupul anului să fie decapitat la 29 august (odată cu Tăierea Capului Sfântului Ioan). Imediat, la 1 septembrie, anul renăștea, noul an începând să crească, rodind prin fecunditatea Nașterii Fecioarei Maria (la 8 septembrie), urmând ca lumea creștină să-și înnobi-leze spiritul prin Înălțarea Cinstitei Cruci (la 14 septem-brie).