Două echipaje din judeţul Suceava au obţinut premii importante la etapa naţională a Concursului naţional de proiecte de mediu, desfăşurată la Muncel, judeţul Iaşi, în perioada 15-20 iulie. Competiţia este inclusă în Calendarul Naţional al Proiectelor de Educaţie Extraşcolară.
Proiectul elevilor de gimnaziu „Sera inteligentă”, realizat de Porfir Emilian şi Rusu David de la Şcoala Gimnazială „Teodor Balan” din Gura Humorului, coordonat de prof. Anca Iordache, a câştigat premiul II.
La categoria liceu, proiectul „Green Rise – agricultura hidroponică sustenabilă ca model de dezvoltare economică verde şi protecţie a mediului la nivel local”, elaborat de Cibireac Cosmina Florina şi Capverde Gabriela Claudia de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, sub îndrumarea aceleiaşi profesoare, Anca Paraschiva Iordache, a obţinut premiul III.
Elevii au fost însoţiţi la întrecere de prof. Anca Paraschiva Iordache. Concursul a fost coordonat la nivel judeţean de inspectorul şcolar pentru educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare prof. Tatiana Vîntur, de la ISJ Suceava.
„Experienţa din tabără a fost una extraordinară. Am fost primite cu multă căldură şi ospitalitate. Activităţile desfăşurate au fost interesante, atractive, educative şi recreative, oferindu-ne ocazia de a învăţa lucruri noi, de a ne dezvolta şi de a cunoaşte elevi din diferite judeţe ale ţării. Am legat prietenii frumoase, am împărtăşit experienţe şi am creat amintiri pe care le vom preţui mult timp. Această participare ne-a demonstrat că munca, perseverenţa şi colaborarea sunt cheia succesului şi ne-a oferit încrederea de a continua să ne implicăm în proiecte care contribuie la protejarea mediului şi la dezvoltarea noastră personală” au transmis elevii participanţi.
„Concursul naţional de proiecte de mediu îşi propune să stimuleze interesul tinerilor pentru problemele de mediu, să dezvolte spiritul civic şi o atitudine responsabilă faţă de natură, evidenţiind latura aplicativă a elevilor în domeniul ştiinţelor şi ecologiei. Performanţele sucevenilor confirmă încă o dată valoarea educaţiei extraşcolare din judeţ” ni s-a transmis. (N.B.)























Comentarii