„Youth at the Top 2026” în Parcul Naţional Călimani

Natura, cea mai frumoasă sală de clasă

Administraţia Parcului Naţional Călimani, din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, a organizat zilele trecute evenimentul internaţional „Youth at the Top 2026”, desfăşurat simultan în mai multe arii protejate din Alpi şi Carpaţi.

Tema ediţiei din acest an – „One Mountain, Many Ecosystems” („Un munte, multe ecosisteme”) – i-a provocat pe tineri să exploreze biodiversitatea specifică Munţilor Călimani şi să înţeleagă importanţa protejării mediului.

La activităţi au participat elevi de la Şcoala Gimnazială Panaci şi de la Şcoala Gimnazială Dorna Arini. Ei au descoperit, prin drumeţii tematice, observaţii în teren şi dezbateri, pajişti alpine, păşuni şi fâneţe montane, pâraie de munte, păduri, rezervaţia ştiinţifică de jnepeniş cu zâmbru (Pinus cembra) şi rezervaţia acvafaunistică. Copiii au învăţat despre rolul fiecărui ecosistem în menţinerea echilibrului naturii şi despre impactul activităţilor umane.

„Dragi copii, ne bucurăm şi vă mulţumim că aţi ales să petreceţi aceste zile în mijlocul naturii, alături de noi! Sperăm că frumuseţea Munţilor Călimani va rămâne mult timp în sufletele voastre. Vă încurajăm să duceţi mai departe ceea ce aţi învăţat aici. Povestiţi colegilor, prietenilor şi familiilor voastre despre frumuseţea şi valoarea naturii, inspiraţi-i să respecte şi să protejeze mediul înconjurător şi fiţi ambasadori ai Parcului Naţional Călimani” a transmis echipa parcului.

Alături de Parcul Naţional Călimani, din România au mai participat Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Natural Munţii Maramureşului şi Parcul Naţional Munţii Rodnei.

„Youth at the Top”, ajuns la cea de-a XII-a ediţie, este coordonat şi cofinanţat de ALPARC – Reţeaua Alpină a Ariilor Protejate, cu sprijinul financiar al Principatului Monaco. Participarea elevilor a fost gratuită.

„Evenimentul a transformat din nou muntele în cea mai frumoasă sală de clasă, lăsând copiilor amintiri valoroase şi o înţelegere mai profundă a naturii” ne-au precizat organizatorii. (N.B.)

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI