Repornirea economiei, fortificarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului şi continuarea reformelor importante sunt primele trei priorităţi asupra cărora se va concentra noul cabinet de miniştri al Republicii Moldova, a declarat pentru presă premierul Vasile Tofan, după ceremonia oficială de învestitură, a transmis Radio Chişinău, citat de AGERPRES.
Şeful guvernului Republicii Moldova s-a referit în special la reformele mari care trebuie realizate, precum reforma fiscală, cea a salarizării şi a administraţiei publice centrale.
„Principala prioritate a acestui guvern este să repornim economia: primele măsuri vor ţine de acţiuni care ne vor permite să o facem. Doi, cred că este foarte important să fortificăm încrederea oamenilor şi am avut o serie de lucruri care s-au întâmplat şi care au ştirbit din acestă încredere. Trebuie să luăm măsuri pentru a aduce mai multă transparenţă şi a aborda subiectul acelor salarii percepute ca fiind exagerate şi nesimţite. Şi trei, nu trebuie să evităm problemele mari pe care le avem, reformele mari pe care trebuie să le facem” a spus Vasile Tofan.
Potrivit noului prim-ministru, „vom lucra cu toată echipa ca să ducem la un bun sfârşit acele mari reforme demarate: reforma fiscală, reforma salarizării şi reforma administraţiei publice locale”.
Totodată, Vasile Tofan a spus că este deschis criticilor, inclusiv din partea presei pe care o consideră un aliat, pentru a aduce mai multă disciplină şi transparenţă în actul de guvernare, a notat Radio Chişinău.
























Comentarii