Flutur a făcut această solicitare după ce, în cursul zilei de joi, inundațiile s-au abătut asupra județului Suceava, zona de munte fiind una dintre cele serios afectate de căderea precipitațiilor. Președintele CJ a cerut organizatorilor și participanților să înțeleagă necesitatea unui asemenea gest și, cei îndreptățiți, să depună toate eforturile pentru înlăturarea efectelor inundațiilor. „Ne cerem scuze și ne pare rău că a fost să se întâmple astfel. Vrem ca banii care nu s-au cheltuit să-i direcționăm spre zonele unde e nevoie de ajutor”, a spus Gheorghe Flutur.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat, joi seara, anularea manifestărilor legate de Festivalul Tradițiilor și Obiceiurilor „Întâlniri bucovinene”, ce urma să se desfășoare, începând de vineri, la Câmpulung Moldovenesc, cerând ca fondurile alocate acestor manifestări, unde CJ se înscrie printre organizatori, să fie alocate diminuării efectelor inundațiilor din zonă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii