După 6 luni de activitate a BTA Suceava

Un singur angajat al MIRA a ajuns în instanță pentru fapte de corupție

26 de angajați ai Ministerului de Interne și Reformei Administrative au fost cercetați pentru fapte de corupție în primul semestru al anului 2008, de Biroul Teritorial Anticorupție Suceava (BTA). Pentru 18 dintre ei, cercetările s-au efectuat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, unul pentru trafic de influență, iar 7 pentru alte fapte prevăzute de Legea 7/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
 

Cele 26 de persoane fac parte din structurile Poliției Române (14), ale Poliției de Frontieră (9), ISU (2) și ale administrației publice (1). Calitatea de învinuiți a revenit unui număr de 13 făptuitori, din care 7 personal al MIRA, unul singur ajungând în fața instanțelor de judecată. În total, în cele șase luni trecute de la începutul anului, BTA Suceava a soluționat 32 de dosare penale, fiind cer-cetate 78 de persoane. „Activitatea Biroului Teritorial Anticorupție a fost orientată cu prioritate spre contracararea fermă și eficientă a corupției în rândul personalului MIRA. A fost vizată creșterea capacității de intervenție și acțiune în domeniul prevenirii și combaterii corupției în rândul personalului MIRA, în paralel cu afirmarea și conso-lidarea identității profesionale distincte a acestei structuri”, suntem informați printr-un comunicat trimis redacției.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: