Suezul: drum de ape cu lemn românesc

M-au atras întotdeauna apele, îndeosebi cele curgătoare. Mi-au plăcut cum duc în aval tot ce întâlnesc, dar mai ales frunze. Am citit despre furtuni, tornade, despre năvala apelor asupra uscatului. Niciodată însă până aici nu m-am întâlnit cu furia lor. Călătoream de la Port Said spre Alexandria pe o vreme ce ne permitea să admirăm frumusețea Canalului Suez.

 

Pe la mijlocul distanței, un nor negru a transformat ziua în noapte, iar din Mediterana apa s-a năpustit peste Canal, inundând tot ce găsea în cale. Șoseaua devenise una cu marea. Din toate direcțiile pe lângă torente cădeau pietre masive în stare să strivească orice mijloc de transport. Circulația s-a oprit sub vuiet de ape și bubuituri de stânci. Ne întorceam de la vernisajul unei expoziții la care un istoric egiptean ne vorbise cu patos despre legătura dintre piramide și cetățile dacice. Sub torente ne-am amintit de ele și tare ne-am fi dorit să le fim în apropiere, pentru a scăpa de amenințarea apelor dezlănțuite. La Alexandria, gazdele noastre erau speriate de ce ni s-a întâmplat și aveau privirile pregătite pentru parastas. Erau slabe speranțe, după părerea lor, să ajungem sănătoși, spunându-ne că de asemenea fenomene foarte rar și doar păcătoșii sca-pă. (Noi eram aceia). Au făcut tot ce trebuie ca să ne revenim și să ni se dezlege limbile. Din ceea ce știam noi, din ceea ce ne-au relatat gazdele, ne-am dat seama că nici la fâșia de apă ce leagă Mediterana de Marea Roșie, românii nu au lipsit. După Unirea Principa-telor, viceregele Egiptului Mo-hamed Said, în drum spre Istanbul, s-a oprit la Galați, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru a negocia cumpărarea de material de con-strucție necesar lucrărilor de la Canal. Cu acest prilej, domnitorul român i-a trimis o scrisoare, din care citez: ,,Marea întreprindere a Canalului Suez începută sub auspiciile voastre este dintre acelea care sunt suficiente pentru a ilustra o domnie. Sunt fericit pentru a vă putea exprima simpatia pe care mi-o inspiră energia și perseverența cu care ați urmărit și veți duce la bun sfârșit o operă ce va fi mândria epocii noastre. Îmi place să cred că noua cale deschisă mulțumită Alteței Voastre comerțului lumii nu va fi fără folos Principatelor Unite”. Canalul Suez este o cale și totodată o operă. De pe digul ce înconjoară Port Said, cu o singură privire poți cuprinde trei continente: Asia, Africa și Europa. Joncțiunea dintre ele este realizată de apele calde ale Mediteranei, iar granița dintre Afri-ca și Asia se sprijină pe coama unor dune de nisip a căror prelungire se pierde în apa mării. Pe când lucrările Canalului se apropiau de sfârșit, tot Alexan-dru Ioan Cuza, adresându-se noului vicerege egiptean Ismail Ali, îi scria: ,,Relații de afaceri s-au stabilit și între Egipt și Princi-patele Unite, cu prilejul măreței întreprinderi concepute de pre-decesorul Alteței Voastre și care va fi onoarea veșnică a domniei ce o va vedea desăvârșindu-se. Imense cantități de lemn din pădurile noastre au fost întrebuințate în construcția Canalului Suez, iar comerțul nostru maritim urmând calea deschisă de aceste prime expediții, a dus și de mai multe ori încă cerealele noastre în portul Alexandria. Un anumit număr de români s-au stabilit chiar pe pământul egiptean și se îndeletnicesc cu un comerț conside-rabil pentru care solicit binevoitoarea protecție a Alteței Voastre”. La Alexandria, potopul se liniștise, iar vapoarele au reluat transportul celor 250 milioane de tone de mărfuri pe care le duc în diferite porturi ale lumii. Perioadele negre din istoria acestui mare drum fără pulbere au fost aproape uitate. Naționalizarea Canalului Suez din 1954 de către Egipt a rămas definitivă, iar închiderea lui din cauza războiului arabo-israelian este considerată un vis urât. Deși nu mai există Biblioteca și Farul din Alexandria, noi am rămas să cunoaștem locul aproximativ unde au existat și să vă povestim despre măreția și legendele lui. VICTOR HOSTIUC