Patriarhul Daniel și ținutul Fălticenilor

Nu este un subiect încheiat. Se cade însă a fi amintit, fără a avea pretenția că putem spune totul și că într-o zi n-am mai putea adăuga și altceva. Legătura patriarhului Daniel cu ținutul Fălticenilor a început în ziua de 1 iulie 1990, când a devenit mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Arhiepiscopia Iașilor cuprindea atunci întregul județ al Sucevei, deci și protoieria Fălticeni.

 

Această situație s-a schimbat în luna martie 1991, moment în care a fost întronizat arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, cu jurisdicția canonică asupra ținutului pe care-l amintește titulatura sa. În perioada iulie 1990-mar-tie 1991, mitropolitul Daniel a făcut numeroase vizite pasto-ral-canonice în partea nordică a eparhiei sale, care cuprindea atunci și județul Suceava. În unele vizite l-am însoțit și eu, la hramurile mănăstirilor Sucevița și Putna, la sfințirea de la Bilca sau la liturghiile ar-hierești de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Îndată după întronizarea ca mitropolit al Moldovei și Bucovinei a făcut un popas, la ceas de priveghere, în Mănăs-tirea Slatina, la o călugărie pe care o putem numi specială. Era momentul în care-și făcea făgăduințele călugărești sora Febe din Paris, ostenitoare mulți ani în lumea ortodoxă din capitala Franței. Gestul mitropolitului a fost deosebit și s-a legat de activitatea dificilă și îndelungată a sorei Febe care a purtat de grijă multor români aflați la studii în Orașul Luminilor. O altă preocupare constantă din acea perioadă a fost resta-urarea Mănăstirii Râșca. Ve-nind de la Sucevița către ținu-tul Neamțului, mitropolitul Daniel a vizitat, în august 1990, mănăstirea ctitorită de Petru Rareș. Nemulțumit de starea lucrurilor, la fel ca și patriarhul Teoctist altădată, a fost hotărât să schimbe starea precară în care găsise mănăs-tirea. Starețul vechi, Teofil Po-pa, s-a retras de la conducerea mănăstirii, permițând sobo-rului condus de ieromonahul Calinic Dumitriu să lucreze la remedierea situației dificile în care se afla istorica chinovie. Mitropolitul Daniel a reve-nit la Râșca cel puțin de două ori după prima vizită și s-a bu-curat de schimbările survenite între timp. Mănăstirea Râșca părea să fie părăsită de vechiul blestem despre care se tot vorbea în ultima vreme. Venind odată dinspre Mă-năstirea Putna împreună cu arhidiaconul Ioachim Gio-sanu (arhiereul de mai târziu), cu părintele Vitalie Danciu și cu mine, mitropolitul Daniel, după ce a văzut indicatorul cu numele localității Fălticeni, a hotărât să oprim în casa părinților mei. Am rămas fără cuvinte și am crezut la început că e vorba de o glumă. Mitro-politul a insistat și am oprit un ceas, făcându-ne bucurie și cinste deosebite, în luna sep-tembrie, ziua Sfinților Ioa-chim și Ana, 1990. Au mai fost după aceea și alți arhierei în casa părinților mei aducând, de asemenea, binecuvântare și negrăită bucurie. La sfințirea bisericii din Rădășeni, în iulie 1995, i s-a făcut aleasă poftire mitropo-litului Moldovei. M-a chemat într-o zi și m-a întrebat câte ceva despre biserică și despre apropiata sfințire. Toate erau pregătite și așteptam ziua cea mare. În ajunul târnosirii am fost anunțat de o neașteptată schimbare a agendei și de o vizită importantă la Iași pe care n-a putut să o refuze. În ultimul moment l-a delegat pe episcopul-vicar care s-a adău-gat celor doi ierarhi de la Su-ceava, celor 40-50 de clerici și miilor de credincioși. La câteva zile după sfințire i-am arătat fotografiile și a rămas impresionat de mulțimea cre-dincioșilor și de organizarea evenimentului. A făcut câteva remarci și la adresa bisericii pe care a văzut-o în fotografii, făgăduind că va ajunge într-o zi în satul aflat între livezi nesfârșite. Un alt aspect ține de aniver-sarea centenarului cunoscu-tului sculptor român Ion Iri-mescu. După ce a primit invi-tația de a participa la festivi-tatea respectivă, m-a delegat să-l reprezint și a trimis cu acel prilej pentru marele ar-tist un mesaj de felicitare și o medalie comemorativă cu chipul Sfintei Parascheva. M-a delegat, din nou, la Academia Română din București un-de președintele țării, miniștri și academicieni l-au omagiat pe Maestrul Ion Irimescu, unul dintre cei mai cunoscuți fălticeneni. În cuvântarea pe care a rostit-o la încheierea slujirii ca arhiepiscop al Iașilor și mi-tropolit al Moldovei și Buco-vinei, patriarhul Daniel amin-tea de importanța sfințirii tim-pului și de mulțimea sfinților canonizați în această perioadă de arhipăstorire. Între acești sfinți, doi sunt fălticeneni – Sfântul Ierarh Dosoftei, cu metania la Mănăstirea Probota, și Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca, viețuitor aproape 19 ani în mănăstirea ctitorită lân-gă apa Râșcăi de Petru Rareș. Acești doi sfinți ierarhi și alți mulți neștiuți sunt ocrotitorii ținutului Fălticenilor care păstrează în hotarele lui istorie multă și taine sfinte din vre-muri îndepărtate. Ar mai putea fi amintită încercarea mitropolitului Daniel de a-i apropia pe slujitorii stiliști de la Slătioara, oferin-du-le chiar posibilitatea studierii în seminarii și facultăți de teo-logie. Întâlnirea de la Mănăstirea Neamț din decembrie 1990 nu a avut, din păcate, rezultatul dorit. Din partea lor s-a dorit rămânerea departe de Biserică și chiar nerecunoașterea adevărului istoric. Mitropolitul Silvestru Onofrei, trecut între timp la cele veșnice, a avut (singurul) curajul să admită că în momentul hirotoniei primului lor arhiereu, episcopul Galaction Cordun avea deja povara neas-cultării față de patriarhul și ierarhii țării. Patriarhul și episcopii în general au, fiecare în parte, legături spirituale și de suflet cu fiecare zonă a țării. Uneori aceasta este evidentă și tocmai de aceea trebuie subliniată. Așa cum am amintit, în treacăt, despre această legătură cu ținutul încărcat de istorie și poezie al Fălticenilor. Arhim. TIMOTEI AIOANEI