Fermierii sunt speriați de zvonul sistării plății subvențiilor europene

Conducerea Agenției pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava dezminte zvonurile potrivit cărora agricultorii care nu au intrat până acum în posesia subvențiilor, nu le vor mai primi.
 

„Dorim să infirmăm toate zvonurile potrivit cărora fer-mierii care nu au primit bani până la 30 iunie nu vor mai beneficia de ajutor financiar pentru cererile depuse în 2007. Acestea nu sunt adevărate, existând resurse bugetare alocate pentru acoperirea tuturor acestor drepturi”, precizează directorul executiv Gheorghe Curelciuc. Dl Curelciuc subliniază că anul trecut au fost efectuate mai multe controale administrative, în urma verificărilor fiind identificate 15.749 de blocuri fi-zice supradeclarate, adică cu doi sau mai mulți fermieri solicitanți pe un același amplasament. Corespunzător acestei deficiențe, 33.220 de fermieri fac obiectul conflictelor de supradeclarare. În vederea soluționării neconcordanțelor, fermierii au fost convocați pentru a aduce clarificări. De asemenea, în teren au avut loc vizite de verificare și măsurători specifice („rapid field visits”). Controalele au vizat un eșantion de 7% din numărul total de cereri de sprijin, selectat atât pe baza analizei de risc, cât și prin metoda aleatorie. „Toți fer-mierii care anul trecut au de-pus cereri pentru sprijinul financiar din fonduri europene și de la bugetul național și care au respectat condițiile impuse de legislațiile europeană și națională vor primi, în perioada următoare, sumele la care sunt îndreptățiți”, a anunțat Gheorghe Curelciuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: