Meseria de prinț

Înalt, elegant, stirpe aristocratică. Se vede, se simte ștaiful. De la o poștă, de la două… Baa, mai mult: os domnesc și… sânge albastru, potrivit nobilei obârșii. Ai ghicit! E însuși prințul ȘERBAN CANTACUZINO, stră-stră- stră… nepoțelul însuși domnitorului Țării Române (între anii 1678-1688) Șerban Cantacuzino! E… tizul! Ilustrul voievod muntean, părtaș (de par-tea cea dreaptă a asediaților ) la Asediul Vienei (de către… belicoșii ieniceri & spahii, 1683), întemeietorul… mămăligii de popușoi (până la el, ceaunul amărășteanului rural funcționa pe bază de mei); și… cel din a cărui poruncă avea să fie tipărită la noi și prima traducere integrală a Scripturii cea sfântă (în limba română): monumentala Biblie de la București, ieșită de sub teasc, vai!, la două săptămâni după (pe)trecerea domnitorului la Domnu’. E înalt, e un domn și domnia sa! Întreaga-i ființă emană ștaiful, rasa și clasa, educațiunea amplă, aleasă și aristocratică, simțul cel bun și frumos urcate în apogeu. Așa simții într-o zi de duminică, la Sucevița. E prințul Șerban Cantacu-zino. 82 ani etate, vârstă de noblețe, purtată cu aleasă su-perbie. De Rusalii – favoare negrăită pentru un pârlit ca mine – am avut cinstea (în cârca și bunătatea moșilor de vară?!) să întâlnesc (și să fiu primit) de Alteța Sa. Negrăită bucurie și cinste! Din tot re-galul matinal petrecut pre când lumea, cam aburită, o apuca spre votarea de primar, am adăstat, în aurite minute în șir, la vorbe cu Domnia Sa, eminent arhitect și… băștinaș londonez, o viață.
 

Sunt, aproape, sută la sută român… E – mărturisesc – o mare cinste pentru mine, că mă pri-miți! Mă primiți în numele (și prenumele) a câtorva miișoare de cetitori. Și mă mai primiți într-o… duminică. Chiar o zi cu roșu în calendar. Rusaliile, pe de-o parte, cu flori de tei aninate, splendid, pe la porți de țară! Și…, de ce nu…, du-minică și din pricină de Emi-nescu, la ziua sa de repausare! 15 Cireșar. De alegeri, nu spun nimic, ca să nu stric su-biectul cu minore chestiuni… – Și eu sunt foarte fericit ca să fiu aici, la Rusalii… – De departe, mă încântă, cu deosebire, ținuta Dv…. facială, care emană, copios, un zâmbet așa de bucuros, așa de satisfăcut! – Sunt aproape sută la sută român, nu știu dacă vă dați seama. În Anglia, de obicei, nu se crede asta, că sunt ro-mân. Un român plecat de foarte multă vreme… Eu am început să vizitez, să vin în România din 1971, era prima dată. Când Ceaușescu era în Coreea de Nord și-n China. Eu eram la București, în… România. – …pre când Ceaușescu aducea, importa revoluția aia nenorocită și… aculturală! – Din fericire, nu a realizat revoluția culturală, fiindcă Iliescu și alții au refuzat, așa am înțeles, în orice caz… – Nu împărtășesc ideea! Nu, Iliescu. Mă rog… – …însă a realizat distru-gerea (o parte) a Bucureș-tiului!? Am venit destul de mult, destul de des în anii ’70, dar nu ca acuma. Acum vin de 5-6 ori pe an și, din ’89, am început să vin mult mai mult. Și, în 2000, am înființat o fundație, care se cheamă Pro Patrimonio, pentru salvarea patrimoniului. Și, în ce pri-vește regiunea asta, n-am făcut mare lucru, fiindcă, în gene-ral, bisericile și mănăstirile, aici, în Bucovina, sunt bine întreținute. Totuși, am ajutat puțin la Voroneț. Cu curățenia picturii în naos, pictura mu-rală Ștefan cel Mare. Acuma, ajutăm cu Părhăuți. Nu Pă-trăuți, Părhăuți. Am fost acolo ieri (sâmbătă), au început să cu-rețe frescele și este cu adevărat spectaculos rezultatul! Biseri-ca e în paragină, dar o să se restaureze. Activitatea noas-tră, a Fundației Pro Patrimonio, a fost, mai mult, în Țara Ro-mânească, la Câmpulung, un-de am primit cadou (adică o donație) o vilă foarte frumoasă a Goleștilor. Se cheamă vila Ștefan, Ștefan Golescu (clă-dită în 1910) și are o grădină splendidă, este patrimoniu românesc important, după părerea mea, și restaurarea acestei vile și a grădinii acuma se termină, dar, bineînțeles, rămâne, întotdeauna, întreți-nerea… Am făcut din vila asta un mic hotel și casă memo-rială, în același timp. A suro-rilor Golescu, care au făcut donația asta… Împreună cu toate mobilele (care erau fru-moase), care le-am restaurat, și cărți în bibliotecă, tablouri frumoase și… acuma, în Ol-tenia, cumpărăm o culă, o să restaurăm cula… Când m-am dus acolo, în noiembrie, aco-perișul căzuse. Și era pericol, venea iarna, se strica și nu mai era niciun fel de protejare a foișorului, sus, la al treilea etaj. Și am pus un acoperiș provizoriu, imediat. În fine, continuă activitățile noastre, e greu de găsit bani, de adunat bani, așa că merge-ncet, dar merge. Eu am dus foarte mulți prieteni engleji, și prietenii prietenilor mei, și prieteni ai mei, în ultimii 10 ani… Din ’99 până astăzi, am condus prieteni și, întotdeauna, am venit în țara aceasta, în Buco-vina. Nu știu dacă dumnea-voastră numiți Bucovina, Bucovina un nume austriac… – Țara fagilor! A brazilor și păltinașilor! – …Da. Am reușit, totuși, să cunosc țara Bucovinei destul de bine și am să con-tinuu cât timp pot. Cât timp Dumnezeu – aci, respirație luungă, profundă, căptușită cu bucuriee îndestulă, voioasă !, d.b. – cât Dumnezeu îmi lasă sănătate șii… – Ce urme frumoase purtați din Bucovina înlăuntrul Domniei Voastre? – Bine, întâi de toate: pei-sajul! Care e minunat! – Da. Îmi spun că nu puteați sta, acum, în Botoșani. Sau chiar la Suceava… – Suceava are lucruri foarte frumoase. Și îmi place să mă duc acolo. Dar, e drept că a fost, în parte, sistematizat. Și a suferit, în consecință. Dar, pentru mine, bineînțeles, bi-sericile, bisericile pictate, dar și acelea care nu sunt pictate. Ca, de exemplu, Bălinești, Părhăuți… și altele. Este una… Popăuți, mi se pare… Dar n-am fost niciodată acolo, tot Ștefan cel Mare… Spre Bo-toșani… Și mănăstirile. Aici, la Sucevița, este ceva foarte impresionant! Creația omu-lui! Ca să se facă diferența cu Natura… – Mi-ați povestit de cum ați venit aci, dar să-ndrăznesc să vă-ntreb… cum ați plecat de-aici ? – Dacă doriți să vă spun? Da… Pe scurt, a durat mult timp, am plecat în 1939, la vârsta de 11 ani. Părinții mei voiau să mă duc la o școală engleză, câțiva ani, și după aceea să revin, să-mi termin studiile aici, dar a venit răz-boiul și, după aceea, a venit comunismul și nu ne-am mai reîntors. Adică, mama mea, și cu sora mea, și cu mine, am stat în Anglia. Tatăl meu, Can-tacuzino – arhitectul, scriito-rul, pictorul… – a stat, s-a lup-tat, a fost în armată, s-a luptat în contra Rusiei, în ’41, 42, 43, și, la sfârșitul Războiului, a încercat să plece și n-a putut, nu i s-a dat pașaport. După aceea a încercat să fugă și a fost prins, fugă cu barcă, în Turcia, prins și a fost con-damnat la 5 ani de închisoare (care au de devenit 6 ani, că a fost și la Canal). 6 ani, în total. Asta a durat până în 54, 55. El a murit în 60, la Iași, oraș pe care îl iubea foarte mult; Iașiul, fiindcă, de fapt, bunicul lui avea moșii în afară de Iași, aproape de Iași. Și se ducea acolo când bunicul mai era în viață. Îi plăceau foarte mult Iașii, a scris despre Iași foarte frumos; și a clădit, în ultimii ani ai vieții sale, un ansamblu la Mitropolie, la Iași, pavilioane, trepte, fân-tâni, este cererea mitropoli-tului, nu mai țin minte cine era atunci… – Iustin Moisescu!? – Cred că era Moisescu… a devenit patriarh, după. Tatăl meu îl cunoștea, și i-a spus tatălui meu: Vino, vino la Iași, am de lucru pentru tine; și tatăl meu a locuit ca un călu-găr, la mănăstire, la Mitro-polie. A pictat mult, a scris și a supravegheat șantierul, dar a murit înainte să se termine. Un pavilion era terminat, două pavilioane, care încadrează vederea spre Cetățuia (mănăs-tirea, dealul). Și… e foarte frumos, dar nu știu dacă cu-noașteți mitropolia, acuma… – Acumaa… Da’ știu Iașiul pe de rost… – Ce-a făcut el, într-adevăr, dă Mitropoliei o valoare, un cadru… Am revenit prima dată în 71, invitat de Ministerul Culturii, de președintele Comitetului de Stat pentru Artă și Cultură, așa ceva (râ-dee!)… Și care se chemaa… am uitat acum… Soția lui mai trăiește… E pictoriță. El venise la Londra, era o expoziție a Tezaurului român la British Museum, la Londra, și am întâlnit ministrul, atuncia, și atunci m-a invitat. Eu am ac-ceptat și am avut o vizită foar-te frumoasă, în 71. Cu toate că… invitație de la comuniști! Hă, hăă… Tot am venit și am învățat mult, atunci. În anii 70, am venit de mai multe ori și-am învățat despre patrimoniu, am vizitat mai toate locurile im-portante, monumentele și patrimoniul vernacular, cum s-ar zice, sate…, am fost în Maramureș… După 89, am venit foarte des… Și mă bucur întotdeauna să vin (râs, râs frumos, sănătos, râs dom-nesc…) …Am mulți colegi, prieteni, aici în România… Nu mai am multe rude aici, ru-dele au cam plecat sau au murit… – La 1688, versiunea Bi-bliei, prima, pre limba româ-nă tocmită! Biblia de la Bu-curești, Biblia lui… Șerban Cantacuzino. Murit înainte cu două săptămâni de apariția cărții… – Da. Am primit-o cadou, anul trecut, o copie, adică nu originală, am una care s-a retipărit, se pare, acum câțiva ani… Cred că patriarhul o are… Este o carte mare și grea, cântărește foarte mult (râs…)… Îmi place foarte mult s-o am și vreau să am originalul, dar… asta e mai greu! Tatăl meu avea… Și cred că a vândut, la un moment… – Dați-mi voie să vă spun că știu – nu spun de la cine… –, că atunci când ați părăsit țara, la 11 ani etate, aveați la pur-tător nu altceva decât Biblia! – Aveam, aveam, aveam! Și o mai am! O Biblie în ro-mânește, da, daa… – În calitate de… însoțitoare și purtătoare de soartă bună! Da, e-adevărat. Probabil că mama a organizat asta! (râs frumos, în eleganță, academic) – Și știți de ce-mi mai place familia Cantacuzino? Care la obârșie, știu, e de extracție bizantină… Secolul XVI. – Bine, sunt cantacuzinii bizantini și cantacuzinii postbizantini. Este, sigur, o legătură. Și cred că Ioan Mihai Cantacuzino, vărul meu la Paris, a stabilit legătura asta. A probat. N-am înțeles nicio-dată cum. Era ceva a face cu Mihai Cantacuzino Șacanoglu, sec. XV… Cred că se știe acu-ma că fiul lui Mihai Șacnoglu era Andronic, care a venit de la Constantinopol în Țara Ro-mânească, în timpul lui Mihai Viteazul, 1600. Și era ceva-ce-va la curtea lui Mihai Vitea-zul… Andronic, Postelnicu, Constantin… Și după aceea Șerban și frații… – Constantin Cantacuzino, stolnicul, fratele lui Șerban, aduce la tron pe nepotul său: nu altul decât Constantin Brâncoveanu. – Da, fiindcă mama lui Constantin Brâncoveanu era Cantacuzino. – Și mai spun că soția lui George Enescu era tot o Canta-cuzino! (aici sună telefonul, îmi cer scuze: ”Ziaristul din mine! De mine…”) – …Maruca… Cantacuzino. Soția lui Enescu e de fapt născută Rosetti, de la Tescani, și primul ei soț a fost Can-tacuzino. – Am știință de o proprie-tate Cantacuzino lângă Fălti-ceni! – La Pașcani. – Nu, și la… Horodniceni. – Stră-străbunicul meu a părăsit Horodniceni, când au murit doi copiii ai lui, înecați. În 1840 și ceva… Și Nicolae, care era mare logofăt, a închis ușa cu cheia și părăsit Horod-niceni. Și acolo nu mai e nimic acuma… Nu e conac… Numai biserica… Care e foarte fru-moasă! El s-a dus la cealaltă moșie, lângă Iași… – V-am zis că azi e ziua lui Eminescu! Acu vă mai prezint una bună, tot așa. Înainte de Eminescu, cel mai mare poet era Alecsandri. Pe care Vasile îl știu venit ades la… Horod-niceni, la Rotopănești, la o Maria Cantacuzino! Chiar… suspect de des! – A, da. Nu știam… Da, da… Era o ramură moldoveneas-că… Cantacuzino care se chema Cantacuzino-Pașcanu, care aveau un conac foarte frumos la Pașcani. Care acuma nu știu ce e, dar mai există. – E de plecat, bag seamă!… – Avem un drum lung, toc-mai vrem să vedem conacul ăsta… – În timpul domniei lui Șerban Cantacuzino a fost Biblia! – Da, a fost Biblia… – Da, a mai fost, a mai fost… – Asediul Vienei… – …unde el a fost de partea asediaților, a ajutat; oficial, era pe partea turcilor…. – Și… ceva senzațional și culinar, că nu pot să închei al’minteri: tot sub domnia lui Șerban s-a introdus în țările românești… porumbul! – Da!? Cred că eu am știut asta și am uitat! Foarte inte-resant, da, daa… (Simpaticii găzdași ai Prințului nostru tocmai se și fudulesc de colo, cu mândrie specifică: A fost mămăligă la masă, a fost…). Ce nostim! Biblia și… po-pușoiul! – Trebuie mai mult?! Hrană de suflet și hrană de pântec… – Da, da, bine vă mulțu-mesc foarte mult! – Eu vă mulțumesc în numele miișoarelor bune de cetitori de Crai nou. – Mulțumesc foarte mult… Eu revin în Bucovina în august, spre sfârșitul lui august… Ne tragem în poză. Ne tragem sufletele. Blițul nu mere, nu-i bai. Cu toții ne scăldăm într-o lumină lină, puternică și bucuroasă. De neuitat… Foto: 1 – Prințul la Hanul Ancuței; 2 – La Mănăstirea Humor; 3 – Fotografie de grup la „Casa Felicia” din Sucevița P.S. Alese mulțumiri Asociației de Ecoturism din România (www.eco-romania. ro) și, cu deosebire, prof. An-dreea Bell, pentru facilitarea convorbirii și a imaginilor. A notat sssfielnic și negrăit de dulce, bucuros Dumi Brad os de țară

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: