Oamenii de gheață

Ciclul zilelor oamenilor de gheață era un prilej de subordonare a pământeanului la ritmurile cosmice, având o forță și o putere magică inconfundabilă asupra întregii ființe a actanților, reclamând existența unui orizont divin. Prezența acestor zile și în spațiul bucovinean, în special în mediile agrare, atât în calendarul popular, cât și în cel cult, de factură catolică (al conlocuitorilor germani), ne dă certitudinea că parte din structurile specifice credințelor europene erau admirabil puse în practică de către întreaga spiritualitate locală.

 

Spațiul bucovinean era unul în care mitul a reprezentat suma ideală a tuturor aspira-țiilor umane, el satisfăcând nu numai nevoi religioase, ci și exigențe estetice, năzuințe morale, imperative de ordin social, precum și necesități practice, după cum va reieși din cele ce urmează a fi rela-tate de noi. Bucovineanul a căutat să privească cerul și pământul ca o structură unitară. În stră-dania de a descifra tainele și disponibilitățile naturii, oa-menii de aici și-au format credințe și obiceiuri, zilele oa-menilor de gheață fiind un e-xemplu în acest sens. Oa-menii de gheață alcătuiau un ciclu de patru zile (12-15 mai), zile respectate cu strictețe, în special de către locuitorii păr-ții nordice a Bucovinei, care, într-o zonă supusă mereu ca-priciilor vremii, aveau o grijă deosebită față de grădinile și câmpul lor. Aici s-a instituit o relație directă și foarte inti-mă între pământean și natură, oamenii percepând și anali-zând la rând toate ciclurile naturale și practicând o agri-cultură empirică în funcție de acestea. În Bucovina de altădată, oa-menii obișnuiau să nu însă-mânțeze mai nimic înainte și, mai ales, în zilele „oamenilor de gheață”, care, după men-talitatea locală, nu erau altceva decât niște reprezentări mi-tologice destul de stranii, adu-cătoare de frig, ploi cu gheață și chiar îngheț la sol, putând compromite semănăturile. De aceea se aștepta să treacă aceste zile periculoase pentru a se putea semăna fără teamă. La 12 mai era consemnată în calendarul popular ziua Gher-manului, o divinitate am-biguă și chiar contradictorie prin comportament, deopo-trivă malefică și benefică, Ghermanul fiind socotit ca răspunzător de năpasta grindinei din timpul primăverii, el fiind cotat și ca o divinitate răspunzătoare de belșugul viitor, al câmpului. Referitor la alți ,,oameni de gheață”, calendarul popular bucovinean nu oferă numiri, aceste divinități neavând nume, dar în calendarul catolic „oamenii de gheață” erau desemnați onomastic pentru fiecare zi în parte. Astfel, primul om de gheață, cel din 12 mai (care era si-nonim cu Ghermanul românilor de aici), purta numele de Pankratius; al doilea, pe 13 mai, era Servatius, ziua lui fiind uneori înșelătoare, cu soare alternând cu vreme ploioasă, chiar cu lapoviță, precum și cu îngheț. Cel de al treilea personaj mitologic era numit Bonifatius și cădea pe 14 mai, ziua sa vestind deja o primăvară din plin; ultimul, cel de pe 15 mai, dădea lumii dezlegare pentru toate semănăturile, tot la catolici, aceas-tă zi numindu-se Kalte-Sofia. Aceste zile erau și un important reper pentru crescătorii de animale, cei din zona montană începeau după acest ciclu de zile să-și tundă oile, siguri că nu vor urma zile friguroase care să dăuneze animalelor. De acum se putea schimba, fără nici o reținere, căciula cu pălăria, precum și hainele de iarnă cu cele de vară.